UE solicită Chinei să-şi utilizeze ”influenţa” asupra Rusiei pentru a opri războiul în Ucraina

Uniunea Europeană - China
Uniunea Europeană - China
22 septembrie 2022, 12:45

În cursul unei întrevederi în marja Adunării Generale a ONU, Borrell i-a spus lui Wang că europenii se aşteaptă ca Beijingul să-şi utilizeze influenţa pe lângă Rusia pentru a pune capăt războiului, care provoacă o triplă criză în întreaga lume: penurie de alimente şi energie şi instabilitate financiară”.

Borrell a invocat de asemenea situaţia „precară” din jurul centralei nucleare din Zaporojie (sudul Ucrainei) şi a subliniat că un accident nuclear se poate întâmpla ‘în orice moment’ şi că modalitatea de a evita o criză nucleară trebuie discutată în mod prioritar, potrivit unui comunicat al serviciilor sale de presă.

Reuniţi de urgenţă la New York în această dimineaţă, miniştrii de externe ai Uniunii Europene au convenit să pregătească noi sancţiuni împotriva Rusiei, ce se vor concretiza în cel mai scurt timp, după cum a anunţat şeful diplomaţiei europene.

Acest nou pachet de sancţiuni, potrivit lui Borrell, care intervine ca răspuns la ultimele decizii de mobilizare a 300.000 de rezervişti în Rusia şi ameninţările Moscovei cu arma nucleară, vizează noi sectoare ale economiei ruse, între care cel tehnologic, şi va include o serie de alţi noi responsabili ruşi.

Pe lângă discuţiile cu privire la războiul dus de Rusia în Ucraina şi la efectele sale destabilizatoare globale, Borrell şi Wang au abordat teme legate de drepturile omului, inclusiv convocarea unui dialog UE-China pe această problematică pentru a discuta subiecte de interes, se mai spune în comunicat.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite