Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

UE reacţionează după declaraţiile lui Nicolas Sarkozy referitoare la ieşirea Franţei din Schengen

Comisarul european pentru imigraţie Cecilia Malmstrom a avertizat că o reformă fundamentală a acordului Schengen, precum cea reclamată de preşedintele francez Nicolas Sarkozy care a ameninţat că Franţa ar putea părăsi zona de liberă circulaţie dacă nu se reglementează imigraţia ilegală, nu poate avea loc fără o modificare a Tratatului UE.

12 Martie 2012, 17:06 (actualizat 12 Martie 2012, 19:36) |
Comisarul european pentru imigraţie nu vede circumstanţele legale ale ieşirii Franţei din Schengen / FOTO: AP

Convenţia asupra spaţiului european fără frontiere nu poate fi modificată după bunul plac al statelor semnatare, anunţă Uniunea Europeană după declaraţiile recente ale preşedintelui francez Nicolas Sarkozy, în care acesta a insinuat că Parisul şi-ar putea suspenda participarea la acordul Schengen.

"Schengen face parte din Tratatul Uniunii Europene, deci o modificare necesită o schimbare a acestui tratat", a declarat comisarul european pentru imigraţie Cecilia Malmstrom.

  • CONTEXT. Acordul Schengen, intrat în vigoare în 1985, a fost mai întâi semnat sub forma unei Convenţii interguvernamentale între ţările-parte. Între timp a fost integrat în tratatul UE, în 1997. Astfel, unele modificări de fond necesită o redeschidere a acestui ultim tratat, o aprobare din partea tuturor ţărilor UE şi ratificări ulterioare, notează Mediafax.

Nicolas Sarkozy a cerut duminică o revizuire a acordurilor Schengen cu scopul de a "putea sancţiona, suspenda sau exclude un stat deficitar, la fel cum poate fi sancţionat un stat din zona euro care nu îşi îndeplineşte obligaţiile". El a avertizat că ţara sa îşi va suspenda participarea la acordurile Schengen, în lipsa înregistrării unor progrese vizibile.

  • CONTEXT. O parte dintre solicitările preşedintelui francez sunt deja acoperite de un proiect de revizuire a Acordului Schengen, care urmează să ofere ţărilor membre posibilitatea de a reintroduce, pentru o anumită perioadă de timp, controalele la frontieră, în cazul în care un stat din cadrul zonei nu poate face faţă unui aflux masiv şi necontrolat de imigranţi clandestini. Dar dacă Franţa va dori să introducă posibilitatea unei excluderi definitive a unui stat, va fi necesară o revizuire a tratatului şi, deci, consensul, scrie Mediafax.

"Suntem în curs de negociere a unor propuneri prezentate la cererea Guvernelor europene, care vizează consolidarea sistemului de evaluare a controalelor la frontiere de către diferite ţări din spaţiul Schengen, cu scopul de a spori încrederea în zonă şi a garanta libera circulaţie", a indicat Cecilia Malmstrom. "Progresăm, dar rămân încă multe lucruri de făcut", a încheiat comisarul european pentru imigraţie. Potrivit unei surse diplomatice, guvernele europene ar urma să ajungă la un acord asupra acestui subiect până la sfârşitul lunii iunie.

O reuniune pe această temă a avut loc joi la Bruxelles între miniştrii europeni de Interne, la care ministrul francez Claude Gueant nu a participat. Această reuniune a vizat introducerea unor mecanisme mai stricte de supraveghere a ţărilor care se confruntă cu dificultăţi în supravegherea frontierelor externe ale spaţiului Schengen.

  • Din spaţiul Schengen fac parte 26 de ţări, şi anume 22 dintre cele 27 de state membre ale UE (mai puţin Marea Britanie, Irlanda, Ciprul, România şi Bulgaria), dar şi patru ţări asociate - Norvegia, Elveţia, Islanda şi Liechtenstein.
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN EXTERN
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 5°C -1°C
IASI 1°C -1°C
CLUJ 4°C -2°C
CONSTANTA 6°C -2°C
CRAIOVA 8°C -2°C
BRASOV 4°C -6°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 22 Februarie 2019, 12:19
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 22-02-2019
Deschidere: 7856.01
Maxim: 7881.87
Mimim: 7851.43
Variatie: 0.01%
TLV
1.94
0.73%
SIF1
2.20
0.46%
SIF3
0.25
0%
SNN
9.35
0.64%
BRD
12.28
0.33%
FP
0.89
0.22%
ALR
2.49
2.36%
TRP
0.26
0%
TGN
346.00
0.43%
TBM
0.27
0.18%
ARHIVĂ ȘTIRI