Ucraina suspendă exportul de energie electrică către UE din cauza bombardamentelor asupra instalațiilor energetice

Bombardamente în Ucraina
Bombardamente în Ucraina
10 octombrie 2022, 20:10

„Atacurile cu rachetă de astăzi, care au lovit centralele termoelectrice şi sub-staţiile electrice au forţat Ucraina să suspende exporturile de electricitate începând cu data de 11 octombrie 2022, pentru a-şi putea stabiliza propriul său sistem energetic”, a informat Ministerul ucrainean al Energiei într-un comunicat publicat pe pagina sa de Internet.

Bombardamente ruse de o amploare fără precedent în ultimele luni au lovit Ucraina luni dimineaţa. Potrivit preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, loviturile ruse cu zeci de rachete şi drone iraniene Shahed au vizat Ucraina de la nord la sud şi de la est la vest, lovind capitala Kiev, precum şi regiunile Hmelniţki, Liov, Dnipro, Viniţa, Zaporojie, Sumî, Harkov şi Jitomir.

Ministrul Energiei din Ucraina, Herman Halushchenko, a spus că atacurile de luni asupra sistemului energetic au fost „cele mai ample de la debutul războiului”. Într-o transmisiune televizată, Halushchenko a declarat că atacurile cu rachetă „asupra întregului lanţ de aprovizionare, au fost făcute pentru a face aprovizionarea cât mai dificil posibilă”.

 

În luna iunie a acestui an, Ministerul Energiei de la Kiev anunţa că, până la finele acestui an, speră să strângă 1,5 miliarde de euro de pe urma exporturilor de electricitate spre UE, principala sa piaţă de export pentru energie.

La rândul său, grupul Ukrenergo (Operatorul de Transport şi Sistem din Ucraina) a anunţat zilele trecute că în perioada 30 iunie – 9 octombrie a câştigat 4,9 miliarde de hrivna (131 milioane de dolari) de pe urma exporturilor de electricitate spre Slovacia şi România.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite