Ucraina: Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică va monitoriza centralele nucleare Cernobîl şi Zaporojie

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) va crea misiuni de monitorizare online pentru centralele nucleare ucrainene de la Cernobîl şi Zaporojie, ocupate de Rusia, a anunţat şeful companiei nucleare ucrainene (Energoatom), Petro Kotin, informează Reuters.

31 Martie 2022, 14:14 (actualizat 31 Martie 2022, 14:17) Știrile TVR |
Război în Ucraina. Cernobîl
Război în Ucraina. Cernobîl
Centrala nucleară de la Cernobîl

Kotin a declarat că AIEA ar trebui să-şi folosească influenţa pentru a se asigura că oficialităţile ruse din domeniul nuclear nu interferează în operaţiunea centralelor nucleare ocupate de forţele ruse care au invadat Ucraina începând din 24 februarie.

''AIEA poate influenţa acest lucru şi trebuie să o facă, iar această chestiune va fi discutată'', a adăugat şeful Energoatom. Acesta a avut miercuri o întrevedere cu directorul general al AIEA, Rafael Grossi, aflat în vizită în Ucraina.

Grossi a vizitat miercuri centrala nucleară de la Konstantinovka, din sudul Ucrainei, pentru a pune la punct acordarea de "asistenţă tehnică", pe fondul temerilor privind un accident.

De la începutul ofensivei militare ruse, în urmă cu cinci săptămâni, Rafael Grossi a atenţionat în repetate rânduri asupra pericolelor pe care le presupune acest război, primul care are loc într-o ţară dotată cu un vast parc nuclear cu 15 reactoare în patru centrale active, precum şi cu mai multe depozite de deşeuri nucleare.

Centrala dezafectată de la Cernobîl a fost preluată de armata rusă pe 24 februarie, în prima zi a invaziei militare asupra Ucrainei. Duminică, AIEA a anunţat că situaţia securităţii la centralele nucleare din Ucraina a rămas neschimbată, după ce săptămâna trecută apreciase că incendiile forestiere din jurul centralei de la Cernobîl nu prezentau un risc radiologic major.

AIEA a încetat, din 9 martie, să mai primească date în direct de la Cernobîl şi recent şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu lipsa de rotaţie a personalului din 20 martie.

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 29°C 30°C
IASI 26°C 26°C
CLUJ 20°C 24°C
CONSTANTA 25°C 26°C
CRAIOVA 25°C 27°C
BRASOV 24°C 25°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI