Ucraina a cerut Bulgariei să repare o parte din armamentul său greu

Kiril Petkov premierul Bulgariei
Kiril Petkov premierul Bulgariei
29 aprilie 2022, 08:08

Este o cerere serioasă, pe care o voi prezenta personal coalției aflate la putere in Bulgaria, a declarat Petkov.

Partidul său, de centru, si alți doi parteneri din coaliție, sunt favorabili susținerii Ucrainei cu ajutor militar, în timp ce socialiștii cred ca ar fi vorba despre o implicare directă în conflict și se opun.

Parlamentul bulgar va lua o decizie săptămâna viitoare.

Premierul bulgar și-a exprimat și intenția a trimite arme în Bulgaria. Parlamentul de la Sofia va autoriza,  în 4 mai, trimiterea de arme în Ucraina, a declarat joi, la Kiev, premierul bulgar Kiril Petkov,

„Ca parte a lumii democratice, nu putem rămâne indiferenţi în faţa acestei tragedii şi să spunem că este vorba despre o chestiune strict ucraineană (…)’, a declarat Kiril Petkov, citat de presa bulgară.

Premierul bulgar şi-a exprimat convingerea că demersul de a trimite arme în Ucraina va primi sprijinul majorităţii parlamentare.
Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite