Ucraina, o țară cu răni deschise, dar hotărâtă să învingă. Un reportaj în exclusivitate realizat de echipa Știrilor TVR în locurile pe unde au trecut rușii în ultimul an

Prin locurile pe unde au trecut rușii în ultimul an, pașii sunt acum încărcați de durere pentru ucraineni. Își plâng persoanele dragi omorâte fără milă de armata lui Putin.

Irina își amintește fiecare moment al zilei de 5 martie 2022, atunci când soțul ei a fost executat sadic și fără niciun motiv de invadatorii ruși, în Bucea.

IRYNA ABRAMOVA, locuitoare din Bucea: Au aruncat o grenadă asupra casei. Au început să tragă în uşi, în geamuri, soţul a ieşit în genunchi, cu mâinile ridicate, a început să strige: „Aici sunt oameni paşnici, nu trageţi!” L-au dezbrăcat pe bărbatul meu până la mijloc, l-au scos pe stradă, l-au torturat, şi apoi l-au împuşcat în ureche.

Urmele violenței ucigașe a rușilor se văd peste tot și în Borodianka. Se citesc și pe chipurile celor care au supraviețuit.

Iana și-a pierdut ambii părinți sub dărâmăturile unui bloc lovit de bombe pe 2 martie. Abia pe 18 aprilie trupurile au putut fi scoase la suprafață.

IANA HIJNEAC, locuitoare din Borodianka: Am ştiut că e vorba de ei când am găsit o haină de blană care ştiam că e a lor. Noi veneam mereu să-i căutam, iar pe tata l-a identificat un bărbat după inelul cu trident pe care-l avea pe deget, ştia că e inelul lui, altfel erau de nerecunoscut.

Războiul din ultimul an a lăsat goluri de neînlocuit în multe familii din toată Ucraina.

Olga și-a pierdut soțul pe frontul din Bahmut în urmă cu patru luni.

OLGA, locuitoare din Kiev: Cum poţi să primeşți vestea că ţi-a fost ucis omul iubit? Este foarte greu. Te doare foarte tare. Este o pierdere imensă pentru noi toţi, pentru familia noastră. Este foarte dificil.

ALEX COSTACHE, trimisul special al TVR în Ucraina: În ciuda rănilor deschise din inimile, din sufletele oamenilor, ucrainenii rămân determinați și optimiști că vor învinge acest război și își vor elibera țara.

Victoria va fi de partea noastră şi va veni repede. Este speranța pe care Vitalie o are în fiecare zi. Începutul războiului l-a forțat să renunțe la scena teatrului pe care urca seară de seară. Timp de 6 luni a făcut voluntariat și a ajutat la mutarea localnicilor din regiunea Nikolaiev. În vară, la 33 de ani, Vitalie a revenit pe scenă. Într-un teatru cu nume nou: Teatrul de dramă rusească unde a jucat a devenit Teatrul Academic Național. Iar toate spectacolele se țin în limba ucraineană.

VITALIE METERCIUC, actor al Teatrului Naţional de Dramă Academică din Kiev: Prima dată când am urcat pe scenă sub sunetele bombardamentelor a fost o senzaţie teribilă pentru că vrei să transmiţi publicului o stare pozitivă, că să-l deconectezi de la realitate, dar în suflet simţi spaima. (Au fost situaţii când a trebuit să fugiţi în timpul reprezentaţiei?) Foarte des. Teatrul nostru se află deasupra staţiei de metrou. Atunci când se mai aud sirene aeriene, în sală se aude anunţul pentru oameni să coboare în adăpostul antiaerian. Chiar lângă ieşirea din teatru se află adăpostul.

Multe au fost și momentele în care și Olexandra ar fi putut să plece din calea războiului. Însă tânăra de 21 de ani a ales să rămână. Încrezatoare că trăiește într-o țară cu oameni uniți și curajoși.

OLEXANDRA, locuitoare din Kiev: La sfârşitul anului trecut mi-am deschis propria afacere aici, în Ucraina. Ştiu că pare o nebunie, dar atât de mult cred eu în ţara mea şi că totul o să fie bine aici şi vom câştiga. Nu avem voie să ne oprim până nu câştigăm. Este ca o cursă în condiţii extreme şi noi încă facem parte din ea. Vreau să le mulţumesc tuturor şi vreau să mulţumesc mult poporului român pentru sprijinul lui, pentru că ştim că fiecare decizie luată de autorităţi are la bază susţinerea poporului. În primul rând vreau să le mulţumesc, în al doilea rând mi-ar plăcea să le cer să nu uite că este război. Acum, Ucraina îi reprezintă pe toţi şi, dacă nu ar fi aşa, Europa nu ar mai fi şi nu ar mai fi nici pace.