Apar detalii infioratoare în cazul crimei din Capitală. Femeia care a fost ucisă ieri era în plin proces de divorț și avea un ordin de restricție împotriva soțului, principalul suspect în acest caz. Ordinul a expirat însă chiar în ziua crimei. Bărbatul de 67 de ani, fost polițist, nu își recunoaște fapta și a fost reținut de polițiști. Urmează informții care vă pot afecta emoțional.
Certurile dintre soți durau de ceva vreme, spun mai multe surse. Nu de puține ori, femeia l-a acuzat pe soț că este violent, așa că a cerut divorțul și să fie protejată.
A obținut un ordin de restricție printr-o hotărâre judecătorească pentru o perioada de șase luni. Soțul, fost polițist nu l-a încălcat niciodată. Ieri însă a expirat. Așa că bărbatul, susțin surse judiciare, ar fi mers, orbit de gelozie să ceară femeii să nu meargă mai departe cu divorțul.
Câteva ore mai târziu femeia a fost găsită moartă iar casa incendiată.
Bărbatul a fost reținut însă nu și-a recunoscut fapta. Ar fi încercat să se sinucidă, susțin surse judiciare, înainte ca polițiștii să îl aducă la audieri.
Specialiștii spun că un proces de divorț poate da naștere unor stări de profund dezechilibru emoțional.
Crima din Capitală este ultimul caz pe lista lungă a faptelor de violență domestică din România. Anul trecut, au fost înregistrate aproape 39.000 de astfel de infracțiuni, dintre care 80 de crime.
Anul acesta, doar în luna ianuarie s-au înregistrat peste 3400 de cauzauri de violență domestică, dintre care 7 cazuri de omor.