TVR va transmite meciurile de calificare ale Echipei Naționale Under 21 din preliminariile pentru EURO 2023

Naționala revine la Televiziunea Națională!
Naționala revine la Televiziunea Națională!
23 noiembrie 2020, 15:33

Televiziunea Română deține drepturile de televizare, cu titlu exclusiv pentru România şi Republica Moldova, ale meciurilor de calificare la Campionatul European de Fotbal EURO U21 din 2023. Conform parteneriatului încheiat de TVR cu Federația Română de Fotbal, telespectatorii vor putea vedea în exclusivitate la televiziunea națională cele 10 meciuri, dintre care cinci disputate acasă, iar cinci în deplasare, pe care Naţionala de Fotbal U21 a României le va susține în perioada 2021-2022.

Televiziunea Română reia astfel tradiția de a urmări povestea fotbalului românesc de mâine, susținând, alături de Federația Română de Fotbal, tinerii sportivi, talentele și valorile naționale – şansa României la un viitor în fotbal şi la o echipă care ne va reprezenta la următoarele turnee finale, europene și mondiale.

Președinte-Director General TVR, Doina Gradea: Pe o piață a drepturilor de sport acaparată aproape integral de posturile tv dedicate care fac ofertă comună, sunt extrem de bucuroasă că TVR a câștigat aceste drepturi. Este normal ca echipa națională a României să fie văzută la televiziunea publică, singura cu acoperire de aproape 100%  și care oferă semnalul gratuit cetățenilor români. De asemenea, e bine să menționăm că și românii de dincolo de Prut vor putea vedea aceste competiții prin intermediul TVR Moldova.

Președinte Federația Română de Fotbal, Răzvan Burleanu: Echipa națională revine la Televiziunea Română într-un moment în care urmează un turneu final european, al doilea consecutiv pentru naționala Under 21. Ne dorim cu toții să retrăim cât mai curând emoția din vara lui 2019, când, și datorită postului național, toată România a fost cu ochii pe prestația jucătorilor noștri de la Campionatul European. Cele mai importante momente ale echipei naționale din istorie au putut fi urmărite la TVR și sperăm cu toți să avem parte în continuare de cât mai multe astfel de evenimente. Mai mult decât atât, naționala Under 21 va putea fi urmărită acum și în Republica Moldova, acolo de unde tricolorii au primit multe mesaje de încurajare în Peluza Tricoloră înainte de duelul cu Danemarca.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă