TVR lansează grila de toamnă. Emisiuni noi şi cele mai iubite vedete, la Televiziunea Română

Toamna se numără emisiunile preferate în grila de programe de la TVR. Iar startul se dă chiar de mâine. Interviuri emoționante, folclor autentic ori călătorii pline de farmec surprinse în imagini și povești -  pe toate le veți vedea la TVR 1 și TVR2. Nu lipsesc informațiile corecte și de actualitate aduse de jurnaliști cu experiență ai Televiziunii Române.

03 Octombrie 2021, 21:43 (actualizat 03 Octombrie 2021, 21:46) |

Informați și cu zâmbetul pe buze. Așa sunteți provocați să vă începeți fiecare zi cu TVR. Chiar de la ora 7.00 dimineața, atunci când la TVR 1 se vede  primul Telejurnal al zilei.

Doza de optimism vine și ea de luni până vineri, la 8.00 atunci când ne trezim cu Capu-n zori, alături de Anca Mazilu și Mihai Răzuş. Lor li se alătură în transmisiuni live și reportaje Dorin Chioțea care va prezenta și emisiunea Dr. Chioţea, în care mersul la medic va avea un ton optimist, pozitiv și relaxat.

Rămâneți în continuare informați despre evenimentele zilei, la ora 12.00 pe TVR 2 și 14.00 pe TVR 1.

Ora de Știri revine la TVR 2, ca principală emisiune informativă a postului, de luni până duminică, de la 6 seara.

Iar la TVR 1, Telejurnalul de la ora 20.00 vă aduce în case cele mai importante subiecte ale zilei.

Evenimentele fierbinți sunt în continuare analizate la Tema Zilei, pe TVR 1, de la ora 21.00, de marți până vineri.

O nouă emisiune, Referendum, va fi moderată de Mihai Rădulescu. Referendum va fi un program de dezbatere pe teme de actualitate şi larg interes public, construit sub forma unei competiţii între două tabere. Confruntarea va fi jurizată de telespectatori.

Și cele mai iubite vedete se întorc din această toamnă la Televiziunea Română, cu ediții în premieră.

Ajunsă la sezonul cu numărul 7, emisiunea realizată de Paul Surugiu Fuego va așteaptă, din 10 octombrie, la TVR 2, cu exclusivități, invitați de marcă și voie bună.

De luni până joi, concurenți de toate vârstele își testează cultura generală în sezonul al 9 lea al emisiunii Câștigă România, prezentată de Virgil Ianțu.

La TVR 1, talentul nu are vârstă. Iar folclorul își caută Vedeta populară în singurul talent show de muzică populară din România.

Toamna aceasta, la TVR se văd și competiții sportive importante. TVR 1 va difuza meciuri de handbal, rugby și fotbal.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 11°C 8°C
IASI 6°C 2°C
CLUJ 4°C 2°C
CONSTANTA 15°C 13°C
CRAIOVA 6°C 6°C
BRASOV 7°C 5°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI