Turneul de tenis organizat de Novak Djokovic a fost anulat, după ce Grigor Dimitrov a fost testat pozitiv la COVID-19. Și Borna Coric este infectat

Grigor Dimitrov - coronavirus
Grigor Dimitrov - coronavirus
22 iunie 2020, 12:04

Dimitrov (29 ani), cel mai important tenisman infectat cu COVID-19, a participat la turneul din Croaţia, dar s-a retras după primul său meci, de sâmbătă, acuzând o stare de rău.

În consecinţă, finala turneului, în care urma să joace Novak Djokovic şi rusul Andrei Rublev, a fost anulată.

”Vreau să îmi anunţ fanii şi prietenii că am fost testat pozitiv la COVID-19 la revenirea la Monaco”, a scris fostul număr trei mondial pe Instagram.

”Vreau să mă asigur că toată lumea cu care am venit în contact în ultimele zile va fi testată şi va lua măsurile necesare de protecţie. Îmi pare rău dacă am făcut rău cuiva. Acum am ajuns acasă şi sunt mă tratez. Vă mulţumesc pentru susţinere şi vă rog să aveţi grijă şi să fiţi sănătoşi”, a mai transmis Dimitrov (19 ATP).

Sâmbătă, în primul său meci de la Zadar, etapa a doua a competiţiei, Dimitrov a fost învins de croatul Borna Coric cu 4-1, 4-1, după care bulgarul a renunţat la turneu, fiind înlocuit cu croatul Nino Serdarusic.

”Salut pe toată lumea şi vreau să vă informez că am fost testat pozitiv la COVID-19”, a scris luni Coric, 23 de ani, pe contul său de Twitter. ”Mă simt bine şi nu am niciun fel de simptom”, a precizat croatul.

Circuitul Adria Tour, organizat de Djokovic în Balcani pentru a strânge bani în scopuri caritabile şi pentru a oferi unor jucători meciuri într-un sezon competiţional suspendat din martie până în august din cauza pandemiei de coronavirus, a început cu etapa de la Belgrad, câştigată de austriacul Dominic Thiem, şi ar urma să continue cu o a treia etapă, în Bosnia (Banja Luka, 3/4 iulie). Turneul din Muntenegru (27/28 iunie) a fost anulat.

La fiecare turneu participă opt jucători, împărţiţi în două grupe de câte patru, urmând să joace fiecare cu fiecare. Sistemul de joc este cel mai bun din şapte ghemuri, cu un tiebreak normal.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite