Turiştii români au salvat turismul din Bulgaria

9 octombrie 2021, 14:53

Tocmai a venit o nouă confirmare, după publicarea statisticilor din sezonul estival. 30 la sută din totalul turiştilor de pe litoralul bulgăresc au fost români, anul acesta. E un procent mult mai mare chiar şi decât în anii de dinaintea pandemiei.

În 2019 de exemplu, adică ultimul an turistic normal, românii reprezentau doar 8,37 la suta din totalul turiştilor.

Litoralul bulgăresc are succes şi pentru că reprezintă o alternativă la litoralul românesc, datorită proximităţii, a tarifelor mai bune şi a variantelor all inclusive – spun tour-operatorii.

Şi tot ei anunţă că românii se interesează deja de ofertele de schi şi de Revelion pentru staţiunile montane ale Bulgariei, care rămâne, în continuare, şi una dintre destinaţiile de iarnă preferate.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite