Perioadă aglomerată pentru salvamontiștii argeșeni. Aceștia au intervenit în trei situații dificile

10 august 2022, 10:12

Prima acțiune a însemnat extragerea a două persoane de sub vârful Lespezi, în condițiile în care se gândiseră să scurteze drumul din căldarea Berbecilor, abordând un traseu direct spre vârf. Au rămas blocați într-o zonă aproape verticală, fiind salvați după o intervenție împreună cu salvamontiștii sibieni.

În altă situație, două turiste din Elveția au parcurs Valea lui Stan, iar la ieșire, una dintre ele a alunecat și era suspectă de fractură la umărul stâng. A fost necesar transportul cu ambulanță SMURD.

A treia acțiune, a vizat o familie cu doi copii, de 5 și 6 ani, prinsă de ploaie în vârful Piatra Dragoslavelor fără îmbrăcăminte adecvată. Au fost recuperați toți și sunt în afara oricărui pericol.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite