Cei care vizitează Clisura Dunării sunt puși în situații jenante și obligați să folosească pădurea drept toaletă. Deși este vorba de una dintre cele mai frumoase zone din România, în care turismul a explodat în ultimii cinci ani, autorităţile nu au amplasat acolo nici măcar o toaletă publică.
Câțiva prestatori de servicii turistice au încercat să amplaseze toalete, însă inițiativele au fost stopate de reprezentanții Parcului Natural Porțile de Fier, care nu le-au dat avize. Cei de la parc spun însă că nu ei administrează terenuri și dau vina pe autoritățile locale.
Administratorii zonei, reprezentanții Primăriei Eșelnița, promit că problema toaletelor va fi rezolvată cu fonduri de la Consiliul Județean.