Turiștii de pe plajele din Eforie care încalcă avertizările salvamarilor riscă amenzi

Reguli noi pe litoral. Turiștii care încalcă avertizările salvamarilor pe plajele din Eforie vor fi amendați. Consiliul local a luat această decizie după ce salvamarii au reclamat că tot mai mulţi turişti le ignoră avertismentele şi chiar sunt agresivi. Amenzile pot fi şi de două mii cinci sute de lei.

13 Iulie 2021, 19:57 |

În fiecare vară, salvamarii duc o luptă continuă cu turiștii care, cuprinși de febra distracției, uită de riscurile la care se expun când intră în valuri. Mulți depășesc limita geamandurilor sau le mută din loc. Salvamarii îi avertizează pe turişti, dar de multe ori sunt ignoraţi. Şi chiar sunt înjuraţi sau loviţi.

Constatarea contravențiilor va fi făcută de polițiștii locali, care vor fi sesizați de salvamari. Printr-o hotărâre de Consiliu Local, autoritățile din Eforie au găsit cadrul legal prin care turiștii care ignoră avertismentele salvamarilor sau mută geamandurile pot fi sancționate. Turiștii care încalcă regulile riscă să fie sancționați. Polițiștii locali pot aplica amenzi între 1000 și 2000 de lei persoanelor fizice și între 1500 și 2500 de lei persoanelor juridice.

Cert este că marea poate fi extrem de periculoasă chiar şi pentru cei care folosesc colace ori saltele. Zilele trecute, un copil de 7 ani a ajuns la spital cu elicopterul SMURD, după ce a a căzut de pe o jucărie gonflabilă, fiin nesupravegheat.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 6°C 10°C
IASI 6°C 7°C
CLUJ 2°C 5°C
CONSTANTA 7°C 9°C
CRAIOVA 5°C 10°C
BRASOV 3°C 5°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI