Turcia se aşteaptă ca zilnic o navă să plece din porturile ucrainene de la Marea Neagră

Vas cargo
Vas cargo
2 august 2022, 12:55

Aceste declaraţii vin la o zi după ce nava cargo Razoni, încărcată cu 26.527 tone de porumb, a plecat din portul Odesa cu destinaţia Liban, iar marţi în jurul orei 07:14 GMT a ajuns largul Deltei Dunării, urmând ca miercuri să ajungă în apele turceşti unde va fi inspectată.

La data de 22 iulie, Rusia şi Ucraina au semnat, la Istanbul, un acord cu privire la instaurarea unor culoare securizate cu scopul de a permite exportul de cereale blocate în Ucraina. Acordul va fi valabil timp de ‘120 de zile’, respectiv patru luni, timp în care pot fi transportate cele circa 25 de milioane de tone din silozurile ucrainene înaintea strângerii noii recolte. Navele şi încărcătura ar urma să fie inspectate la Istanbul, sub autoritatea Centrului comun de coordonare (CCC), care a fost inaugurat oficial săptămâna trecută la Istanbul, conform acordului semnat pe 22 iulie de Ucraina şi Rusia, cu medierea Turciei şi a ONU.

„Planul este ca în fiecare zi să plece o navă”, a declarat oficialul turc pentru Reuters, referindu-se la Odesa şi celelalte două porturi ucrainene incluse în acord. „Dacă nu vor apărea probleme, pentru o perioadă exporturile se vor derula în ritm de o navă pe zi”, a adăugat oficialul care a dorit să îşi păstreze anonimatul. Acesta a mai spus că plecarea navei Razoni a fost amânată pentru câteva zile din cauza unor „probleme tehnice” care între timp au fost rezolvate, iar acum Turcia se aşteaptă la o funcţionare fără probleme a „coridoarelor securizate”.

Nava cargo Razoni, sub pavilion panamez, este aşteptată să sosească la Istanbul miercuri dimineaţa şi îşi va continua drumul spre destinaţie, după inspecţiile care vor fi efectuate la Istanbul de oficialii ruşi, turci, ucraineni şi ai ONU, a precizat anterior Ministerul turc al Apărării.

După invazia rusească, exporturile de cereale ale Ucrainei au fost reorientate spre transportul rutier şi fluvial cu direcţia Europa de Est, însă traderii subliniază că este nevoie de transporturile maritime pentru a creşte, în mod semnificativ, volumul livrărilor.

O serie de oficiali din cadrul administraţiei prezidenţiale ucrainene au spus că la cheiurile porturilor din Marea Neagră sunt 17 nave încărcate cu 600.000 de tone de marfă. Dintre ele, 16 nave sunt încărcate cu cereale ucrainene cu o greutate de aproximativ 580.000 de tone.

Sursa Agerpres

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite