Turcia: Peste 300 de persoane arestate pentru "propagandă teroristă" pe rețelele de socializare

Autorităţile turce au arestat peste 300 de persoane suspectate de "propagandă teroristă" pe reţelele de socializare împotriva ofensivei duse de Ankara împotriva unei miliţii kurde în nord-vestul Siriei, relatează AFP.

29 Ianuarie 2018, 12:30 (actualizat 29 Ianuarie 2018, 12:35) |
Turcia. Arhivă

De la 20 ianuarie, "311 de indivizi care au făcut propagandă teroristă pe reţelele de socializare în legătură cu operaţiunea de la Afrin au fost plasaţi în arest preventiv", a indicat Ministerul de Interne turc, luni, într-un comunicat.

Turcia desfăşoară din 20 ianuarie în regiunea Afrin (nord-vestul Siriei) o ofensivă împotriva miliţiei kurde Unitatea de apărare a poporului (YPG), catalogată drept "teroristă" de către Ankara, dar aliată a Washingtonului în lupta împotriva jihadiştilor.

Ministerul de Interne turc nu a făcut precizări cu privire la persoanele reţinute, dar autorităţile au efectuat numeroase arestări săptămâna trecută în toată ţara, în special la Istanbul şi în sud-estul Turciei, unde locuieşte o majoritate kurdă.

Mai mulţi responsabili locali ai principalului partid prokurd din Turcia, Partidul Democrat al Popoarelor (HDP), au fost de asemenea reţinuţi de la începutul acestei ofensive a Ankarei denumite "Ramura de măslin".

Într-un comunicat dat publicităţii luni, HDP cere comunităţii internaţionale să "acţioneze imediat pentru a pune capăt" operaţiunii turce, pe care o califică drept "invazie".

Un oficial HDP a indicat pentru AFP că 209 dintre membrii partidului au fost reţinuţi pentru "propagandă teroristă" şi "incitare la ură" de la 20 ianuarie.

Organizaţii neguvernamentale şi-au exprimat la rândul lor preocuparea faţă de libertatea de exprimare, de exemplu Human Rights Watch denunţând săptămâna trecută o ''intoleranţă la critică'' a autorităţilor turce.

După lansarea operaţiunii din Afrin, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a lansat un apel la unitate naţională şi a afirmat că cei care vor protesta împotriva ofensivei vor plăti un "preţ foarte mare".

Liderii turci cer cu regularitate internauţilor şi mass-media să nu difuzeze conţinuturi "manipulatoare", afirmând că imagini din conflicte anterioare au fost difuzate pe reţelele de socializare pentru a submina operaţiunile Ankarei.

Articole pe aceeaşi temă
 
*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 12°C 8°C
IASI 9°C 8°C
CLUJ 9°C 3°C
CONSTANTA 13°C 11°C
CRAIOVA 12°C 6°C
BRASOV 9°C 4°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI