Tumoră cerebrală gigant, extirpată de medicii neurochirurgi de la Sibiu. Tumora care a avut o mărime de 6/5 cm

Operaţie. Arhivă
Operaţie. Arhivă
5 iunie 2020, 16:09

Bărbatul în vârstă de 60 de ani din județul Brașov a fost operat, vineri, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, de o echipă de neurochirurgi condusă de dr. Vicențiu Săceleanu, medicul șef al Secției Clinice Neurochirurgie. Au mai făcut parte dr. Vladimir Roșca, medic specialist neurochirurgie și dr. Cosmin Cândea, medic rezident neurochirurgie.

„Pacientul a fost internat ieri (joi – n.r.) prin Unitatea de Primiri Urgențe, fiind diagnosticat cu o tumoră cerebrală gigantă care îi punea viața în pericol, prin comprimarea creierului. I s-au efectuat analize medicale, inclusiv testul pentru COVID-19. După studierea atentă a cazului am decis intervenția chirurgicală și am practicat rezecția completă a tumorii care a avut o mărime de 6/5 cm”, explică șef lucrări dr. Vicențiu Săceleanu.

Intervenția chirurgicală a durat patru ore și a fost realizată cu un microscop operator.

„Nu este pentru prima dată când extirpăm tumori de mari dimensiuni în secția de neurochirurgie (…), dar în primul rând ne bucurăm că putem din nou să servim interesele pacienților, în acest context complicat creat de noul tip de coronavirus”, adaugă dr. Săceleanu.

În prezent, pacientul este sub supraveghere, este stabil și va intra într-un program de recuperare.

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite