Tulcea: A crescut numărul turiştilor români din Deltă

Fenomenul turistic din Delta Dunării înregistrat în primele opt luni ale anului a ajuns la nivelul celui din 2019, în ceea ce priveşte vizitatorii români, a declarat vineri, pentru AGERPRES, preşedintele Asociaţiei de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării (AMDTDD), Cătălin Ţibuleac.

10 Septembrie 2021, 11:36 (actualizat 10 Septembrie 2021, 11:59) |
Delta Dunării
Delta Dunării
Delta Dunării 2

Lipsa turiştilor străini în rezervaţie însă a dus la o scădere de 8,8% a fenomenului înregistrat în perioada amintită în comparaţie cu acelaşi interval din 2019.

"Comparativ cu anul 2019, avem un plus de 10% de turişti români, dar un deficit de 8,8% pentru turiştii străini, în perioada ianuarie-august. Din păcate, vom avea această pierdere la turiştii străini, o remarcăm şi acum, cu toate că am mai recuperat puţin faţă de iunie, atunci când am avut o scădere 11,3%, dar cred că la finalul anului vom avea o creştere evidentă la numărul de turişti români faţă de 2019, dar per total vom înregistra o scădere de 7% cauzată de lipsa turiştilor străini", a menţionat preşedintele AMDTDD.

Cătălin Ţibuleac a explicat creşterea numărului turiştilor români prin fidelizarea celor care au venit anul trecut pentru prima oară în Deltă.

"A crescut calitatea serviciilor oferite de pensiuni şi restaurantele din Deltă, preţurile au rămas relativ similare cu cele din 2019 şi a crescut gradul de siguranţă sanitară", a mai spus Ţibuleac.

(w620) Delta DunÄ

AMDTDD este partener al Primăriei comunei Crişan în organizarea celei de-a II-a ediţii a evenimentului Sărbătoarea borşului de peşte din Delta Dunării care se desfăşoară vineri şi sâmbătă, în comuna Crişan.

Evenimentul va include prezentări gastronomice pentru turişti şi momente artistice susţinute Elena Gheorghe, Plăieşii, Radu Captari şi de grupurile folclorice aparţinând etniilor care convieţuiesc în Deltă.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 5°C 3°C
IASI 3°C 1°C
CLUJ -2°C -3°C
CONSTANTA 4°C 3°C
CRAIOVA 4°C 2°C
BRASOV -1°C -5°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI