#TuFaciSarbatoarea. Omul cu puterea de a schimba vieţi

30 aprilie 2019, 20:19

În urmă cu 20 de ani, cu credință în Dumnezeu și cu multă dragoste pentru oameni, părintele Vasile Crișan a reușit să ridice pe acest deal golaș mai întâi o bisericuță, apoi o mănăstire. Și mai târziu, cu ajutorul maicuţelor, a clădit un centru social pentu copii și bătrâni, deopotrivă. Cei mici să-și găsească drumul în viață. Cei aflați la vârste înaintate să își găsească liniștea.

Primii care au pășit în centrul social de lângă mănăstire au fost copiii. Și de la zi la zi, de la an la an, au venit mai mulți. Au avut o casă unde să crească, să învețe și să-și facă un rost pe lume. Părintele Vasile i-a ocrotit și i-a îndrumat pe toți. Sergiu avea doi ani și jumătate când a ajuns în grijă părintelui.

Ana Maria a crescut tot la centrul mănăstirii Dumbravă. Părintele Vasile i-a fost ca un tată. Cu ajutorul lui a trecut peste greutăți.

Casa socială Dumbravă are loc și pentru vârstnicii aflați în dificultate. Peste 40 de persoane din toate colțurile țării își trăiesc în tihnă bătrânețea în centrul social și primesc îngrijirile de care au nevoie.

Părintele Vasile este recunoscător tuturor celor care îi dau o mâna de ajutor și spune că a găsit înțelegere când a avut nevoie.

Și îi îndeamnă pe toți să găsească o vorba bună și să întindă o mâna de ajutor oricui este în dificultate.

Câștigăm libertatea de a fi mai buni împreună. Campania #TuFaciSărbătoarea este pentru noi toți, iar bucuria poate fi transmisă și printr-un mesaj.

Așteptăm mesaje despre oameni exemplari, despre fapte de neuitat, despre cei care nu au abandonat lupta pentru o viață mai bună.

Trimiteți mesaje pentru cei care trec prin momente dificile, care au de luptat cu un necaz, care au nevoie de solidaritate.

Fiecare din mesajele voastre înseamnă energie!

Ne puteți scrie pe WhatsApp la nr. 0733 508 076, pe pagina de Facebook StirileTVR sau pe site-ul stiriletvr.ro.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite