Inima campaniei „Tu faci sărbătoarea” ești tu! Așa că scrie-ne despre oamenii speciali din viaţa ta. Povestea eroului tău va ajunge în sufletele tuturor.
"Mulţumesc domnului doctor Vlad Chercotă din Timişoara şi echipei dumnealui pentru ca m-au operat la ochi şi mi-au salvat vederea. Sărbători Fericite!" -Maria
"Mulţumesc parinţilor mei adoptivi, Andrei şi Ana Ionescu, pentru că m-au iubit la fel ca pe proprii copii. Ei au fost salvarea mea! Datorită lor am reuşit sa îmi fac un rost în viaţă. Crăciun Fericit!" -Corina Pavel
Scrie și tu povestea oamenilor minunați pe care i-ai întâlnit și pe care știi că merită să o afle toată lumea. Câteva cuvinte scrise simplu și direct pot schimba vieți! Îți stau la dispoziție pagina de Facebook a TVR 2 și numărul de WhatsApp 0733.50.80.76. Un simplu mesaj are forța să schimbe destine. Împreună construim ţara oamenilor buni.