Tudorel Toader: Pot demara procedurile de elaborare a unui proiect de lege

3 noiembrie 2017, 10:08

Potrivit Legii 24, ministerele, ca să vorbim în speța noastră, pot demara procedurile de elaborare a unui proiect de lege, ceea ce s-a petrecut la Ministerul Justiției cu toată procedura pe care o cunoașteți, dezbaterile în teritoriu și celelalte”, a declarat Tudorel Toader la Ministerul Justiției.

El a adăugat că a lăsat Comisiei parlamentare pentru modificarea legilor justiției draftul proiectului de lege și că membrii acesteia au decis calea de urmat.

Prin urmare, în baza legii, în baza acestui principiu, în baza deciziei CCR, am dat curs Comisiei special constituită pentru modificările Codului penal, proceduri, legile justiției. La invitația dânșilor am prezentat 50 de minute principalele elemente din legile justiției și întrevederea din comisie putea să se oprească acolo, să spună ‘am luat act, foarte bine, să nu ne suprapunem în activități și continuăm procedura prin Guvern’. Comisia a mers pe varianta a doua, a solicitat să le las draftul de proiect de lege. Le-am lăsat în format fizic cele trei proiecte de lege, tabelate, cum e legea în vigoare, cum se propune, proiectul de lege de modificare a acelor legi, expunerea de motive și solicitarea de aviz de la Comisia de la Veneția, formatul printat fizic, dar și formatul electronic”.

Tudorel Toader a precizat că în aceeași zi Comisia și-a însușit respectivul proiect de lege ca inițiativă legislativă proprie.

În aceeași zi, comisia a postat acel format electronic pe pagina de internet a Parlamentului, l-au însușit ca pe inițiativă legislativă proprie a dânșilor, a unui număr de parlamentari, cu unele modificări, și procedura de legiferare a urmat acest curs. Ministrul Justiției nu are inițiativă legislativă, dar nu decide care e calea de urmat, dacă e prin Guvern sau un număr de parlamentari își însușesc proiectul de lege ca pe inițiativă proprie, ceea ce s-a și întâmplat”, a mai declarat ministrul Justiției.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite