Tudorel Toader, scrisoare către Financial Times: Nu am nimic personal împotriva Laurei Codruța Kovesi, dar nu ar trebui să ocupe postul de procuror-șef european

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a trimis o scrisoare către Financial Times în care susține că nu are nimic personal împotriva Laurei Codruța Kovesi, dar consideră că aceasta nu ar trebui să ocupe postul de procuror-șef european.

07 Martie 2019, 09:40 (actualizat 07 Martie 2019, 11:47) |
Scrisoarea lui Tudorel
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

”Nu am nimic personal contra Laurei Codruța Kovesi, unul dintre cei trei candidați la poziția de procuror-șef în noua instituție a Procurorului European. Dar, din toate dovezile pe care le-am văzut - de la judecători, procurori și alte surse credibile - ea nu ar trebui numită în această poziție de o importanță vitală”, scrie Toader în Financial Times.

”Doamna Kovesi nu a fost demisă anul trecut pentru că agenția anticorupție pe care o conducea, DNA, viza politicieni corupți. Ea a fost demisă pentru că DNA încălca legea. Curtea noastră constituțională a spus acest lucru. Strategia de anchetare a doamnei Kovesi se baza pe măsuri de constrângere”, susține Toader.

Mesajul ministrului Justiției vine în condițiile în care astăzi, la Bruxelles, Parlamentul European stabilește echipa care va participa la negocierile cu Consiliul Uniunii Europene pentru alegerea procurorului-șef european.

Laura Codruţa Kovesi a ieşit pe primul loc pentru funcția de procuror-şef al Parchetului European după votul din Comisiile LIBE și CONT, din parlamentul european, dar pe locul doi în comisia COREPER, formată din ambasadorii țărilor membre pe lângă Uniunea Europeană.

Numai după o înțelegere între cele două organisme va fi stabilit procurorul-șef european.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 11°C 8°C
IASI 6°C 2°C
CLUJ 4°C 2°C
CONSTANTA 15°C 13°C
CRAIOVA 6°C 6°C
BRASOV 7°C 5°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI