Tudorel Toader: Dacă voi fi invitat la ședința PSD, nu mă duc să mă justific, mă duc să explic mai bine raportul

5 aprilie 2017, 10:05

Ministrul Justiției, Tudorel Toader a anunțat că a elaborat proiectul de lege privind modificarea Codulului Penal și Codului de Procedură Penală pentru punerea de acord cu deciziile Curţii Constituţionale.

Modificările la cele două coduri vizează strict punerea de acord a codurilor cu deciziile CCR, nimic mai mult, nimic mai puțin. Am făcut modificări pentru punere de acord atât cu deciziile de admintere cât și cu deciziile interpretative, a declarat Tudorel Toader. El a subliniat că întreaga legislație va fi pusă în acord cu deciziile CCR.

„Vom continua cu elaborarea altor proiecte de lege pentru punerea de acord a întregii legislaţii, toată legislația cu deciziile CCR, de admitere sau de respingere”, a completat Tudorel Toader.

“Lucrăm la pachetul de legi pentru justiţie. Avem draftul nostru, puncte de vedere de la bună parte dintre autorităţile avizatoarea în procedură. Aşteptăm şi punct de vedere de la CSM şi va lua drumul în dezbatere publică şi procedură parlamentară”, a mai spus Tudorel Toader.

Supraîncărcare a activității la MJ

Ministrul Justiție a mai spus că, în acest moment, sunt 45 de posturi vacante în cadrul instituției și că în perioada următoare se vor demara procedurile pentru ocuparea acestora, în prezent existând o supraîncărcare a activității.

Despre posibile explicații cerute de coaliția de guvernare

Întrebat despre demersurile privind un audit extern la DNA, Parchetul General și DIICOT, Tudorel Toader a spus că o astfel de evaluare nu a mai fost făcută de 10 ani. De asemenea, ministrul a precizat că o evaluare se poate face atât pentru ce s-a făcut și pentru ce nu s-a făcut.

Cu privire la declarațiile liderului PSD, nemulțumit de faptul că evaluarea șefei DNA și a procurorului general nu a fost urmată de sancțiuni, întrebat dacă va da explicații coaliției de guvernare, Tudorel Toader a spus că: dacă voi fi invitat, ca membru al guvernului, e firesc să merg. Cu nuanța că nu mă duc să mă justific, ci mă duc, dacă voi fi invitat, cu plăcere, mă duc să fac mai bine explicat conținutul acelui raport și concluziile

Nu are de ce să-mi fie teamă, eu sunt rectorul Universității, a subliniat Tudorel Toader, întrebat despre o posibilă remaniere.

Fără parg pentru abuzul în serviciu

Eu voi da drumul la proiectul de lege fără prag, pentru că, în dispozitivul deciziei Curții, nu se vorbește de prag. (…) Proiectul de lege (…) îl voi trimite în dezbatere publică și în procedură parlamentară, nu va fi ordonanță. Va trece pe la comisiile juridice. (…) Când va ajunge acolo unde se va întâlni cu domnul ministru Iordache dumnealui (…) poate să intervină, în limita competențelor constituționale, asupra textului de lege, pentru că noi suntem inițiatori, iar dânșii sunt decidenți, a mai spus Toader.

Ministrul Justiției a artătat că:  Noi am dat un aviz negativ, de nesusținere legislativă pentru abuzul în serviciu pentru că venim cu proiectul nostru. Noi venim cu reglementări pentru a pune în acord cu deciziile CCR, dar legiuitorul are deplină legitimitate, are bariera Constituția, el este obligat să modifice ce a cerut Curtea, dar nu însemna că nu poate să adauge.

Obiectivul meu este să pun în acord deciziile CCR, a spus Tudorel Toader.

Eu am spus că nu voi prevedea un prag, pentru că sunt în decizie prevederi care spun că pragul face diferența între contravențional și penal (…) Procurorul, judecătorul apreciză gravitatea faptei, ținând cont de circumstanțele faptei și face individualizarea judiciară. Eu nu am spus că nu trebuie, ci că nu o voi face și dacă legiuitorul va considera că trebuie un prag, are libertatea de a stabili (…) Obiectivele legii sunt de transpunerea a deciziei Curții în legislația penală.

Supraaglomerarea din penitenciare

– este o realitate supraaglomerarea din penitenciare, este o realitate condițiile din penitenciar, soluții sunt foarte multe, unele pe termen scurt, altele pe termen lung. Un exemplu poate fi și proiectul cu grațierea, dar o grațiere rezolvă în mică, mică parte problema din penitenciare. O altă problemă este modernzarea penitenciarelor, o alta de a construi noi penitenciare, cea mai bună soluție este de a face prevenție ca să nu mai ajungă lumea în penitenciare, (…) altă soluție este cu brățara, (…) eu personal nu am găsit o soluție magică dar cred că din combinarea acestor soluții se poate rezolva problema, a spus Tudorel Toader.

Ministrul Justiției este de părere că avem un fel de inflație legislativă. Legile noastre nu au cursivitate, coerență, pentru că multe modificări intervin pe parcurs, fără ca ele să se completeze, să aibă cursivitate. Are cineva o initiativă care poate să fie bună pe aliniatul respectiv, dar în ansamblu legii să nu existe coerență

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite