Tudorel Toader și-a publicat demisia pe Facebook

18 aprilie 2019, 09:56

ACTUALIZARE 20.25 Ministrul demisionar al Justiției, Tudorel Toader, și-a postat, joi seară, demisia pe pagina de Facebook. Toader anunțase anterior că merge la Guvern și va prezenta demisia din funcția de ministru al Justiției, urmând ca premierul Viorica Dăncilă să ia o decizie.

Lăsat fără sprijin politic de către Comitetul Executiv al PSD, Tudorel Toader a făcut anunțul demisiei pe scările ministerului, după doi ani și două luni de când a preluat mandatul.

Tudorel Toader a anunţat că merge la o altă întrevedere cu premierul Viorica Dăncilă, căreia îi va prezenta demisia  din funcţia de ministru al Justiţiei. Toader a adăugat că va rămâne la minister până când în Monitorul Oficial apar numele și prenumele noului ministru al Justiției.

Coaliția guvernamentală este însă ținută în șah. Președintele a anunțat că, în ciuda discuției purtate cu premierul Dăncilă pe această temă, va veni cu o decizie și cu clarificări abia după Florii.

ACTUALIZARE  17.35 Declarații Tudorel Toader:

Voi merge la guvern, unde am o altă întrevedere cu dna prim ministru. Voi dezvolta ce am spus dimineață. Voi porni de la voința politică exprimată în cadrul Cex, de retragere a sprijinului politic pentru subsemnatul. Voi porni de la faptul că dna prim ministru are rolul decisiv în formarea guvernului și în revocarea unor membri ai guvernului.  Luând act de aceste circumstanțe, iau în considerare că orice autoritate trebuie să aibă asigurată continuitatea, voi rămâne la minister până când în Monitorul Oficial apare numele și prenumele noul ministru al Justiției. Merg la Guvern şi prezint doamnei prim-ministru demisia din funcţia de ministru al Justiţiei. Domnia sa va decide ce face cu această demisie, cel mai probabil o trimite la preşedintele Republicii. În felul acesta domnia sa declanşează, pe de o parte, procedura de remaniere prin solicitarea pe care a formulat-o şi a trimis-o de aseară. Are în acelaşi timp şi demisia mea şi, cel mai probabil, o va trimite la preşedintele Republicii. Voi rămâne până în momentul în care preşedintele evaluează, analizează, decide şi emite decretul, pe de o parte, de eliberare a mea, pe de altă parte, de numire a noului ministru al Justiţiei.

ACTUALIZARE După întâlnirea cu prim-ministrul Viorica Dăncilă, ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat că a luat act de decizia premierului de a trimite propunerea de revocare din funcție către președintele Iohannis. În legătură cu demisia, Tudorel Toader a spus că va în cursul zilei de astăzi se va gândi dacă își va da demisia sau dacă se va merge mai departe cu procedura de revocare.

_______________________________

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a afirmat joi că ‘Guvernul îi aparţine prim-ministrului’, şi nu preşedintelui României sau Parlamentului, precizând că decizia premierului Viorica Dăncilă în cazul său este decisivă şi o va respecta.

„Există, sigur, Constituţie, există o decizie, cred că 875, a Curţii Constituţionale din 2018, care spune că premierul are rolul decisiv în procedura de numire şi de revocare a unui ministru. Pentru că eu v-am spus şi dumneavoastră faptul că Guvernul îi aparţine prim-ministrului, Guvernul nu-i aparţine nici preşedintelui, nici Parlamentului. Sigur, că el e sprijinit de majoritatea parlamentară… Prin urmare, voinţa prim-ministrului nu că primează, este decisivă şi o voi respecta”, a declarat Toader la sediul Ministerului Justiţiei.

Toader a precizat că în întâlnirea pe care a avut-o cu Viorica Dăncilă miercuri seară, premierul i-a spus că nu-i poate cere să-și dea demisia, ci să aprecieze el asupra situației. „Premierul mi-a spus ieri, textual: Eu nu pot să vă cer demisia, dumneavoastră apreciați, vă gândiți și mâine ne întâlnim și îmi comunicați”, a spus Toader.

_________________

Propunerea de revocare a ministrului Justiției, Tudorel Toader, a fost trimisă aseară la Palatul Cotroceni de premierul Viorica Dăncilă. A fost ultimul act al unei zile in care conducerea PSD a anunțat schimbarea lui Toader.

În locul lui Toader, liderii PSD îl vor pe deputatul Eugen Nicolicea.

Premierul a avut aseară o discuție cu Tudorel Toader, care a scris pe Facebook că nu i s-a cerut demisia, dar că va lămuri chestiunea în această dimineață, la ora 9.30.

La scurt timp după acest mesaj, guvernul a anunțat că a trimis președintelui cererea de înlocuire a lui Toader cu Nicolicea. Până când șeful statului va semna decretul de revocare, Tudorel Toader este ministrul Justiției.

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite