Tudor Băluţă: “Viitorul arată bine pentru naţionala României! Avem o generaţie tânără, talentată!”

Tudor Băluţă
Tudor Băluţă
23 iulie 2019, 16:09

Tudor Băluţă a vorbit pentru site-ul lui Brighton despre experienţa de la EURO 2019: „Viitorul arată bine pentru naționala României, avem o generație tânără, talentată. Turneul final a fost o experiență incredibilă pentru fiecare dintre noi, calificarea în semifinale a reprezentat o performanță importantă pentru România”.

Internaţionalul în vârstă de 20 de ani a povestit şi cea mai frumoasă amintire de la acest turneu: „Victoria cu Anglia! A fost un meci nebun încheiat cu bine pentru noi”.

Şi la noua sa echipă lucrurile stau foarte bine pentru mijlocaşul român: „Am fost primit foarte bine, antrenorul este cunoscut că folosește jucători tineri ca și mine, că le oferă șanse. Îi place fotbalul ofensiv cu care sunt obișnuit și eu, e un lucru pozitiv pentru mine și pentru echipă”.

Tudor Băluţă a fost lăudat de oficialii lui Brighton după meciul amical cu Crawley Town, câştigat cu 1-0. Fotbalistul transferat de la Viitorul a fost foarte aproape de a deschide scorul în minutul 35, dar şutul său a fost respins de portar.

Prima mare ocazie a venit de la Băluță, care s-a descurcat excelent în careul lui Crawley. Găsit bine de Ahannach în suprafața de pedeapsă, a fost aproape de a deschide scorul, dar șutul său pe jos a fost respins de Glenn Morris”, a publicat site-ul oficial Brighton & Hove Albion.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite