Trupa rock Guns N’ Roses va lansa o carte pentru copii: „Sweet Child O’ Mine”

8 mai 2020, 17:14

Textele din această carte ilustrată au fost compuse de scriitorul James Patterson, un renumit autor de romane thriller.

Această colaborare insolită dintre rockerul Axl Rose şi colegii lui de trupă pe de-o parte şi celebrul scriitor James Patterson de cealaltă parte a fost inspirată de Maya şi Natalia, fiica respectiv nepoata lui Fernando Lebeis, managerul trupei rock californiene.

James Patterson: „Sunt de mult timp un fan al trupei Guns N’ Roses şi, în această calitate, sunt încântat să mă asociez cu acest grup pentru a aduce la viaţă celebrul lor cântec în paginile unei cărţi. ‘Sweet Childe O’ Mine’ este o poveste despre care ştiu deja că va fi citită cu plăcere de copii, iar părinţii lor vor putea să fredoneze alături de ei”

Versurile cântecului „Sweet Child O’ Mine”, inclus pe albumul „Appetite for Destruction” din 1987, au fost adaptate de James Patterson într-o poveste pentru micii cititori.

Cântecul original şi videoclipul său nu se adresează unui public minor.

Axl Rose, în vârstă de 58 de ani, a declarat într-un interviu anterior că ideea aflată în spatele videoclipului original consta într-o poveste macabră despre traficul de droguri.

Noul volum va fi lansat pe 1 septembrie şi conţine ilustraţii create de Jennifer Zivoin.

Coperta cărţii reprezintă un tată, cu o chitară pe umăr, şi fiica lui, care se plimbă împreună pe o potecă înconjurată de un câmp de floarea-soarelui.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite