Trump scapă de destituire. Camera Reprezentanţilor a respins covârşitor declanşarea procedurii

Destituirea nu mai reprezintă o ameninţare pentru preşedintele Donald Trump, cel puţin pentru o vreme. Asta după ce Camera Reprezentanţilor a respins covârşitor iniţierea acestei proceduri. A fost primul vot de acest fel, iar rezultatul l-a impulsionat şi mai mult pe liderul american aflat într-un nou război al cuvintelor cu democraţii în care a fost acuzat de rasism.

18 Iulie 2019, 12:52 (actualizat 18 Iulie 2019, 12:53) |

Cu 332 de voturi la 95, reprezentanţii au respins iniţierea procedurii de destituire a preşedintelui Trump. A fost primul vot după ce democraţii au preluat controlul camerei inferioare. Rezultatul l-a mulţumit pe liderul american care a numit procedura drept cea mai ridicolă iniţiativă pe care a văzut-o vreodată.

Democraţii au sperat să capitalizeze cel mai recent scandal în care Trump a fost acuzat de rasism după o serie de remarci la adresa a patru politiciene de culoare. Preşedintele le-a sugerat să nu mai critice America şi dacă nu le place acolo să plece de unde au venit. Trei sunt născute în SUA, în timp ce reprezentantul Ilhan Omar a venit ca refugiată din Somalia când avea 10 ani.

“Omar are o lungă istorie de urlete antisemite”, a spus Trump la un eveniment electoral din Carolina de Nord.

„Trimite-o de unde a venit! Trimite-o de unde a venit!”, au strigat imediat susţinătorii preşedintelui american.

Aceste scene au confirmat faptul că Trump nu are niciun regret în acest scandal. Scandările au fost însă aspru taxate de politicieni democraţi şi chiar de unii republicani, care le-au numit ignorante şi periculoase.

*
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 13°C 14°C
IASI 12°C 11°C
CLUJ 9°C 4°C
CONSTANTA 13°C 16°C
CRAIOVA 12°C 11°C
BRASOV 10°C 13°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI