Trump ridică tonul la saudiţi. Preşedintele american: “Operaţiunea de muşamalizare a crimei a fost una dintre cele mai proaste din istorie”

24 octombrie 2018, 13:14

Trump a înăsprit tonul la adresa Arabiei Saudite şi declară că aşteaptă noi informaţii de la oficialii americani care sunt în vizită în Turcia şi Arabia Saudită. În Turcia a plecat chiar şefa CIA, Gina Haspel.

“Au avut un plan foarte prost, a fost prost executat, iar operaţiunea de muşamalizare a crimei a fost una dintre cele mai proaste din istorie. Crima nu ar fi trebuit să aibă loc niciodată”, a declarat preşedintele american.

Khashoggi a fost ucis în consulatul saudit din Istanbul.

Preşedintele turc Recep Erdogan a cerut pedepsirea tuturor vinovaţilor, însă nu a menţionat numele prinţului moştenitor saudit Mohammed bin Salman. Sauditul ucis la Istanbul era membru în Frăţia Musulmană, fusese prieten cu Osama Bin Laden, şi era un critic fervent al politicii duse de moştenitorul tronului.

Uciderea lui cu bestialitate a stârnit un uriaş scandal internaţional. Germania a anunţat că sistează livrările de armament către Arabia Saudită. Francezii şi belgienii se mai gândesc, iar administraţia americană ezită să ia o asemenea măsură, care ar duce la pierderea unor contracte foarte mari.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite