Tronsonul dintre Gilău și Nădăşelu este aproape gata, dar nu poate fi legat de autostrada Câmpia Turzii – Gilău

25 mai 2017, 12:35

Tronsonul Gilău- Nădășelu, de pe A3 e aproape gata. Șoferii însă mai au de așteptat mult și bine până să se bucure de cei 8,7 kilometri de autostradă.

Deși e un tronson scurt de autostrada, e unul important. Vine în continuarea Autostrăzii A3 Câmpia Turzii – Gilău și ocolește municipiul Cluj Napoca prin partea de vest. Astfel șoferii ar putea circula pe autostrada până la intersecția cu drumul national, DN1F spre Zalău și Satu Mare. Însă podul peste Someș care ar trebui să lege cele două porțiuni de autostradă nu există încă.

Podul lipsa peste Someș, în zona Gilău e de fapt un viaduct construit parțial încă din vremea contractului cu Bechtel. E vorba de numai 800 de metri de șosea.

Cei aproape 9 kilometri de autostradă care ar fi trebuit să fie gata în aprilie anul trecut au costat statul român 59 milioane euro.

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă