Pacienţii confirmaţi cu noul coronavirus care aleg să stea acasă nu mai sunt testaţi la finalul izolării, chiar dacă au simptome de boală. Metodologia nu prevede testarea lor, dar cei cu simptome ar trebui să se interneze. O spune şefa Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti. Şi aceasta, doar după acuzaţiile unei paciente care a aflat cu stupoare că trebuie să plătească testul, dacă vrea să afle dacă mai e pozitivă înainte de a merge înapoi în colectivitate.
Amalia s-a gândit să-şi protejeze familia şi a chemat ambulanța, care a dus-o la Spitalul Elias. I s-a făcut şi testul pentru COVID. A doua zi, a primit rezultatul: avea noul coronavirus. Așa că a sunat la Direcția de Sănătate Publică să afle ce are de făcut. După încă o zi, a primit îndrumări prin telefon de la DSP, să ia paracetamol şi vitamina C.
Medicul de familie a fost uimit că, în ciuda simptomelor, pacienta nu a fost internată 48 de ore.
Şefa Direcţiei de Sănătate Publică spune că operatorii call center - şase la număr - răspund imediat ce termină convorbirea în curs. Și a precizat că, din 22 iulie, regulile s-au schimbat.
Astfel, un ordin al ministrului Sănătății prevede că pacienţii asimptomatici izolaţi la domiciliu se pot întoarce în colectivitate fără un test negativ, după 14 zile de la diagnosticul iniţial. Dar trebuie să păstreze distanța și să poarte mască şi acasă, și la locul de muncă, pentru încă 10 zile.
Pacienții simptomatici cu forme ușoare trebuie internați, iar testarea de control se face în ziua a 8-a de spitalizare.
Pacienta care tocmai a aflat că nu va mai fi testată după izolare nu mai are simptome, dar colegii se tem să nu aibă încă virusul şi să-l transmită. Aşa că se va testa pe cheltuiala proprie.
Aproape zece mii de pacienţi confirmaţi cu COVID sunt acum în izolare şi nu vor mai fi testaţi.