Tricolorii mici au visuri mari. Campionatele Europene de Fotbal U21 se vor vedea în exclusivitate la TVR!

16 martie 2021, 09:39

Tricolorii mici au fost o familie în 2019, când Germania i-a oprit în semifinalele Europeanului de Tineret. Acum, fotbaliștii lui Adi Mutu mizează pe același spirit de echipă.

Mihai Aioani, România U21: „Și acum este un sentiment bun pentru noi, de câte ori ne strângem acolo. Suntem ca o familie, sperăm să scoatem rezultatele cât mai bune”.

Portarul Chindiei, Mihai Aioani, este motivat de performanța de acum 2 ani și speră ca el și colegii săi să poată plusa la capitolul performanțe la turneul final din Ungaria și Slovenia.

Mihai Aioani, România U21: „Pot spune că ne motivează rezultatul celor care au fost înaintea noastră și noi avem ambiția aceasta de a egala sau, de ce nu, de a întrece această performanță”.

Aioani are și un pronostic pentru suporterii tricolori.

Mihai Aioani, România U21: „Eu sper să ne clasăm pe primul loc și să reușim să câștigăm toate cele trei meciuri”.

Faza grupelor de la Euro U21 va fi în direct și în exclusivitate la TVR, între 24 și 31 martie .

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite