Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie și-a încheiat activitatea. A funcționat 24 de ani și a condamnat 90 de persoane

29 decembrie 2017, 21:34

La începutul anilor ’90, în Balcani, butoiul cu pulbere a explodat. Din 1992 până în 1995, în războiul care a dus la destrămarea fostei Iugoslavii au murit peste o sută de mii de oameni. Două milioane au fugit din calea războiului și s-au refugiat prin toată lumea.

Antonio Guterres, secretar general ONU: „Tribunalul a lucrat peste 10 mii de zile și a audiat peste 5000 de martori. 90 de persoane au fost condamnate, inclusiv pentru genocid, crime de război şi crime împotriva umanităţii. Dincolo de aceste cifre, tribunalul a fost vocea victimelor.”

Printre primii lideri care au ajuns în fața instanței de la Haga a fost Slobodan Miloșevici, ultimul lider al fostei Iugoslavii.

Slobodan Miloșevici, lider sârb judecat de TPI: „Nu recunosc acest tribunal al ONU, aşa că n-am nevoie de un avocat în această instituţie ilegală.”  Asta spunea Miloșevici în februarie 2002 când a început procesul său. Judecat pentru genocid, crime de război și crime împotriva umanității din cauza rolului sau în conflictele care au provocat destrămarea fostei Iugoslavii, Slobodan Miloșevici a fost, în cele din urmă, achitat de acuzația de genocid.

A fost o palmă dată Occidentului, dar și etnicilor croați și bosniaci care l-au considerat pe Miloșevici autorul moral al destrămării fostei Iugoslavii într-o manieră atât de violentă. A murit însă cu 50 de ore înainte de pronunțarea verdictului. Chiar dacă era bolnav de inimă și procesul său care a durat 5 ani a fost de multe ori întrerupt pe motive medicale, circumstanțele morții sale sunt puse sub semnul întrebării.

Srebrenița, iulie 1995. Peste 8000 de musulmani bosniaci bărbați și băieți au fost uciși la ordinul generalului sârb Ratko Mladici și a liderului sârbilor bosniaci Radovan Karadzici. Ambii au fost arestați și aduși în fața Tribunalului de la Haga 13-15 ani mai târziu. Au fost condamnați la închisoare pe viață pentru genocid.

În istoria de aproape un sfert de secol a acestui Tribunal nu au fost puține episoadele care au pus la îndoială însuși scopul instanței. De la achitarea lui Slobodan Miloșevici pentru acuzația de genocid până la eliberarea generalui croat Ante Gotovina, inițial acuzat de crime de război.

Dar cele mai mediatizate momente controversate sunt cele privind morțile suspecte. Cu o lună înainte ca Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie să-și înceteze activitatea, ședința în care judecătorii îl condamnau la 40 de ani închisoare pe generalul croato-bosniac Slobodan Praliak, acesta a băut otravă în fața magistraților. A murit câteva ore mai târziu. Nici până astăzi nu a explicat nimeni cum a fost posibil ca fostul lider militar să intre în posesia sticluței cu otravă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite