Tribunalul Bucureşti a anulat autorizaţia de construire emisă de Primăria sector 4 pentru un ansamblu rezidenţial în Parcul Tineretului

5 aprilie 2017, 17:56

Fix cu 3 ani în urmă, buldozerele intrau în Parcul Tineretului ca să pregătească terenul pentru construirea unui ansamblu rezidenţial.

Locuitorii din zonă au luptat pentru păstrarea spaţiului verde, dar Primăria sectorului 4 a fost obligată printr-o decizie a instanţei să dea autorizaţie de construcţie.

Din cele 6 blocuri aprobate prin planul urbanistic de detaliu, unul este deja ridicat. Al doilea este construit în proporţie de 30%, iar al treilea se află la nivel de fundaţie.

Acum judecătorii au dat în primă instanţă altă hotărâre.

Blocurile au fost construite după ce unul dintre coproprietarii ansamblului rezidenţial a cumpărat mai multe terenuri retrocedate în Parcul Tineretului. Apoi a cerut comasarea lor.

Echipa Ştirilor TVR a încercat în repetate rânduri să stea de vorbă cu proprietarii blocurilor, însă aceştia nu au fost de găsit.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite