Trenurile Soarelui, înapoi pe șine timp de trei luni. Cel mai ieftin bilet la clasa a doua costă 37 de lei

16 iunie 2023, 06:49

Timp de trei luni, până în data de 11 septembrie, turiştii vor avea trenuri directe spre şi dinspre staţiunile de la Marea Neagră şi Delta Dunării.

Prețurile încep de la 37 de lei, pentru cel mai ieftin bilet la clasa a doua. Pentru un tren interregio, prețul unui bilet este de 72 de lei, iar pentru un tren intercity, prețul este de 82 de lei. Pentru elevi, călătoriile la clasa a doua sunt gratuite, iar studenții pot achiziționa biletele la jumătate de preț.

CFR Călători va pune la dispoziție 32 de trenuri care vor asigura legătura dintre principalele orașe și stațiunile de pe litoral și din Delta Dunării. Anul trecut, CFR a pus în circulație 40 de astfel de trenuri.

Și operatorii privați au pus în circulație trenuri spre litoral și Delta Dunării.

Reprezentații companiilor feroviare se așteaptă la un număr de călători mai mare cu 30% decât într-o perioada obișnuită.

O călătorie de la București la Constanța ar trebui să dureze în medie 2 ore și 20 de  minute. O călătorie cu trenul de la Constanța la Mangalia durează peste o oră pentru că, în gara Constanța, locomotiva electrică trebuie schimbată cu una diesel, linia nu este electrificată, sunt restricții de viteză, iar pe traseu sunt 10 stații.

Reprezentanții sindicatelor din CFR amenință că intră în grevă de la data de 1 iulie dacă solicitările lor salariale nu vor fi puse în practică.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă