Trenul revine în forță în UE, după ce multe zboruri scurte sunt eliminate pentru salvarea mediului. Unde se ascunde, de fapt, problema

Trenul alternativă la călătoria cu avionul
Trenul alternativă la călătoria cu avionul
29 mai 2023, 17:25

Iar companiile și statele europene au început să vină cu soluții. De pildă, transportatorul olandez KLM încheie parteneriate feroviare pe anumite rute, în timp ce țări precum Austria și Franța încearcă să restricționeze rutele aeriene interne unde sunt disponibile trenuri. În Spania, Germania și Austria prețul biletelor de tren a fost redus, devenind astfel mai atrăgător pentru cetățeni. Totuși, mai e mult până la o schimbare reală cu privire la transporturi.

Cazul Franței

La începutul acestui an, Franța a promis că vine cu o nouă legislație care va interzice zborurile scurte pe o serie de rute interne. Printre ele: cursele de la Aeroportul Paris Charles de Gaulle la Bordeaux, Nantes, Lyon și Rennes, precum și o rută Lyon – Marsilia.

Oficialii europeni au aprobat ideea, numai că au cerut ca trenul să circule și dimineața devreme, și seara târziu, astfel încât călătorii să aibă posibilitatea să petrească în destinația aleasă în jur de opt ore și apoi să revină în punctul de plecare. În plus, Uniunea Europeană a punctat că este important ca rutele să nu fie mai lungi de două ore și jumătate.

Pentru a se putea alinia cerințelor partenerilor europeni, francezii au ajuns să elimine până la urmă doar trei rute: cele care leagă aeroportul Paris-Orly de orașele Bordeaux, Nantes și Lyon. Numai că impactul s-a dovedit zero. Acele rute fuseseră deja eliminate în 2020. Tot ce s-a decis, deci, în mai este doar să nu se includă din nou aceste rute în ofertele operatorilor de zbor.

Jo Dardenne, director de aviație la grupul de campanie pentru transport mai curat Transport & Environment (T&E), spunea, înainte ca legea să fie adoptată: „Interdicția de zbor din Franța este o mișcare simbolică, dar va avea un impact foarte mic asupra reducerii emisiilor”.

Cele trei rute afectate de interdicție reprezintă doar 0,3% din emisiile produse de zborurile care decolează din Franța continentală și 3% din emisiile zborurilor interne ale țării (ne referim doar la zborurile interne continentale). Dacă Franța își ducea mai departe planurile, eliminând cele cinci rute suplimentare, emisiile ar fi urmat să fie reduse cu 0,5% pentru cursele care decolează din Franța continentală și 5%, pentru toate cursele interne. Asta arată estimările T&E.

Deși nu extraordinar de eficientă, hotărârea franceză stabilește un precedent care va fi greu de ignorat de către industria aviației într-un moment în care se află sub control din ce în ce mai mult din partea publicului, precum și a politicienilor.

„Măsura franceză este atât de marginală în domeniul de aplicare actual, încât este un teatru de sustenabilitate, mai degrabă decât să aibă vreun impact material asupra emisiilor. Cu toate acestea, putem privi totul într-un mod diferit, ca prevestitor al mai multor restricții asupra aviației, care sunt probabile, în cazul în care industria nu devine mai serioasă în ceea ce privește decarbonizarea”, a declarat Patrick Edmond, directorul executiv al Altair Advisory, o companie de consultanță aviatică din Irlanda, pentru CNN, înainte ca legea să intre în vigoare.

Alte două exemple vin din Austria și Spania.

În 2020, Guvernul austriac a salvat transportatorul național, Austrian Airlines, cu condiția să anuleze toate zborurile pentru care o călătorie pe calea ferată ar putea dura mai puțin de trei ore. În realitate, doar ruta de zbor Viena-Salzburg a fost eliminată, iar numărul de curse de tren pe această rută a crescut. O călătorie la fel de scurtă, de la Viena la Linz, a fost mutată pe calea ferată încă din 2017. În același an, guvernul a lansat și o taxă de 30 de euro (32 de dolari) pentru toate zborurile sub 350 de kilometri (220 de mile) cu plecare de pe aeroporturile austriece.

Spania a anunțat planuri de reducere a zborurilor pentru călătoriile care, dacă ar fi făcute cu trenul ar dura mai puțin de două ore și jumătate. Măsura ar urma să fie implementată până în 2050.

Aviația în ansamblu reprezintă în prezent aproximativ 2,5% din emisiile globale de carbon. Dar contribuția sa globală la schimbările climatice este estimată a fi mai mare, datorită celorlalte gaze emise și a infrastructurii necesare funcționării aeroporturilor. Emisiile din aviație în Europa au crescut în medie cu 5% de la an la an între 2013 și 2019, potrivit Uniunii Europene.

Dacă tot traficul aerian pe rute de sub 500 de kilometri ar trece la o altă formă de transport public, s-ar economisi 5% din emisiile de carbon intracomunitare. Sunt rezultatele unui raport din 2022, comandat de Asociația Europeană a Liniilor aeriene regionale (ERA), împreună cu o serie de alte organisme din industria aerospațială.

Companiile aeriene nu plătesc taxe pe combustibilul din UE. În plus, biletele de avion sunt scutite de TVA. Sunt beneficii de care nu se bucură alte mijloace de transport.

Când vorbim despre trecerea la calea ferată, unii atrag atenția asupra unui dublu standard. Pentru zborurile în Europa se au în vedere, atât eliminarea unora dintre ele, cât și reducerea cotelor de carbon, fără ca cineva să se gândească la măsuri serioase pentru ce se întâmplă în afara spațiului comunitar, când vine vorba despre călătoriile foarte lungi.

Zborurile pe distanțe lungi produc cele mai multe emisii la nivel global. Zborurile sub 500 de kilometri reprezintă 27,9% din plecările în UE, acestea însemnând doar 5,9% din combustibilul ars. În schimb, zborurile mai lungi de 4.000 de kilometri reprezintă doar 6,2% din plecările din UE, dar 47% din combustibilul ars. Sunt concluziile unei lucrări academice recente din Journal of Transport Geography.

„Guvernele continuă să ignore cea mai mare sursă de emisii din aviație: zborurile pe distanțe lungi, care rămân neprețuite și nereglementate. Interdicțiile de zbor nu ar trebui să fie folosite de guverne ca o distragere a atenției de la problema reală”, spune Dardenne de la T&E.

Ideea limitării zborurilor și trecerii la trenuri este susținută de mare parte dintre cetățenii europeni. 62% dintre europeni ar susține interzicerea zborurilor pe distanțe scurte, potrivit unui sondaj din 2020.

„Pentru mulți factori de decizie, interzicerea zborurilor pe distanțe scurte și sprijinirea industriei feroviare este un câștig ușor în fața publicului, în special în Europa”, a declarat pentru CNN Montserrat Barriga, directorul general al ERA.

Jon Worth, fondatorul grupului de advocacy public Trains for Europe, spune că mulți oameni ar alege trenul, numai că prețurile ridicate și frecvențele scăzute reprezintă piedici. „Pe destul de multe coridoare, calea ferată ar putea primi o parte din transportul multimodal, mult peste cea actuală. Operatorii feroviari s-au concentrat mai degrabă pe maximizarea profitului, decât pe cota de piață. Aceasta din urmă poate fi realizată, fie prin gestionarea căilor ferate ca serviciu public, fie prin introducerea unei concurențe mai mari”, spune el.

O conexiune mai bună între calea ferată interurbană și aeroporturi ar reduce, de asemenea, nevoia de zboruri pe distanțe scurte. Worth adaugă că este esențial să se ofere bilete combinate, astfel încât, de exemplu, dacă un tren întârzie și conexiunea este pierdută, călătorii sunt primți pe următorul, așa cum se întâmplă acum cu zborurile de legătură.

Acest lucru funcționează destul de bine în țările în care companiile aeriene și operatorii de tren cooperează, inclusiv Germania, Austria, Franța, Elveția și Spania.

O propunere de lege numită Servicii de mobilitate digitală multimodală urmează să fie adoptată de Comisia Europeană în anul acesta, cu scopul de a facilita acest tip de călătorie intermodală pe o scară mai largă.

Articol de Arina Delcea

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite