COOLTURA

Trei tablouri ale marii pictorițe basarabene Valentina Rusu Ciobanu au fost restaurate. Primele expoziții în România au avut loc de curând, la aniversarea a 100 de ani ai artistei

Valentina Rusu Ciobanu e cea mai cunoscută pictoriță din Republica Moldova, însă primele sale expoziții din România au avut loc de-abia acum câteva luni, când artista a împlinit 100 de ani. Între timp, câteva lucrări găsite deteriorate în atelierul ei din Chișinău, între care una considerată pierdută, au fost restaurate de Asociaţia pentru cultură şi arte Arbor. Tablourile readuse la viață au fost expuse la galeria asociației, de lângă Sala Radio din Capitală.

03 Aprilie 2021, 16:41 (actualizat 03 Aprilie 2021, 17:30) |
Trei tablouri ale marii pictorițe Valentina Rusu Ciobanu, restaurate
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Centenarul Valentinei Rusu Ciobanu a însemnat nu numai expoziții, ci și inventarierea și digitalizarea atelierului artistei. Așa au fost găsite mai multe lucrări în stare gravă. Unele stătuseră rulate zeci de ani, altele fuseseră afecctate de umiditate. Asociaţia pentru cultură şi arte Arbor a decis salvarea lor.

Pânzele restaurate au fost realizate în prima parte a anilor '60, într-o perioadă când artista începe să fie criticată de autoritățile comuniste, acuzată de tendințe formaliste în pictura ei.

Lucrarea „Triplul portret al compozitorilor Alexei Stârcea și Vasile Zagorschi și al cântăreței Valentina Savițcaia" are o poveste dramatică. Comandată de Ministerul Culturii sovietic, a fost respinsă ulterior. Niciodată terminat și lăsat de-o parte, tabloul a fost considerat pierdut.

Asociația Arbor mai vrea să restaureze o lucrare a Valentinei Rusu Ciobanu, un portret al artistului Glebus Sainciuc, soțul pictoriței, realizat în anii '50. Pentru acest proiect, asociația face apel la sprijin financiar.

 

 

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CULTURĂ
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 13°C 18°C
IASI 15°C 18°C
CLUJ 13°C 14°C
CONSTANTA 13°C 15°C
CRAIOVA 15°C 18°C
BRASOV 11°C 13°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI