Trei spitale bucureștene primesc finanțare europeană: Dr. Victor Gomoiu, Filantropia și Cantacuzino

27 decembrie 2017, 13:32

9 milioane de euro bani europeni  au fost câștigați de către trei spitale bucureștene – „Victor Gomoiu”, „Filantropia” și „Cantacuzino” pentru proiecte care ajută personalul medical și pacienți din întreaga țară, nu doar din București.

Trei milioane de euro vor ajunge la singurul spital de copii din subordinea Primăriei Capitalei, Spitalul „Victor Gomoiu”, pentru un proiect care vizează o prioritate la nivel european – bolile rare.  Peste 600 de cadre medii și peste 400 de medici din întreaga țară vor învăța să le diagnosticheze cât mai ușor și să le trateze corect. Vor face schimb de experiență și cu alte țări europene.

Va fi creat și un Centru de Excelență  pentru bolile rare, care va fi dotat la cele mai înalte standarde.

Spitalul de Obstetrică Ginecologie „Filantropia” a obținut 1,4 milioane de euro pentru perfecționarea cadrelor medicale în domeniul urgențelor care apar în sarcină.

Spitalul „Cantacuzino” a primit bani europeni pentru mai multe proiecte. Unul vizează formarea pentru diagnosticul precoce al cancerului de col uterin, altul se referă la pregătirea specialiștilor pentru a trata problema piciorului diabetic, iar altul se referă la sănătatea mamei  și copilului.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite