Trei scenarii pentru creșterea salariului minim. Majorarea va fi de 83 de lei net

26 noiembrie 2019, 10:18

Scenariul de bază pentru creșterea salariului minim ține cont doar de inflație și de creșterea productivității.

Astfel, anul viitor, majorarea netă va fi de 83 de lei.

A doua variantă ia în calcul și cresterea economică, dar acest indicator poate aduce cel mult două procente în plus la creșterea salariului minim, și asta în cazul cel mai fericit, în care economia performează semnificativ de la un an la altul!

În caz de recesiune, salariul minim va crește mai puțin sau deloc.

În al treilea scenariu, creșterea salariului minim depinde nu doar de inflație și de productivitate, ci și de șomaj.

Unele sindicate și-ar fi dorit o creștere și mai consistentă a salariului minim. La rândul lor, și patronatele pun condiţii.

Detalii, în materialul VIDEO

În nicio variantă nu se pune problema unei scăderi a salariului minim, dau asigurări reprezentanții guvernului.

Angajații cu studii superioare și cei din construcții, care primesc acum un salariu minim peste valoarea de bază de 2.080 de lei, nu vor beneficia de nicio creștere anul viitor.

Un sfert dintre angajații din România sunt plătiți cu salariul minim. Cei mai mulți lucrează în comerț, transporturi, servicii de pază, restaurante și în industria alimentară.

ACTUALIZARE Salariul minim pe ţară pentru anul 2020 creşte la nivel brut cu 150 de lei, iar la nivel net cu 83 de lei, a afirmat şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă.

„Rezultatul analizei realizate la nivelul Cancelariei prim-ministrului (…) a evidenţiat o fundamentare a unui mecanism de majorare a salariului minim brut pe ţară în acord cu angajamentul luat de Guvern (…), respectiv o majorare a salariului minim brut pe ţară în baza unui mecanism care să ia în considerare o serie de indicatori economici obiectivi, astfel încât puterea de cumpărare a angajaţilor români să crească fără a afecta competitivitatea economiei româneşti şi fără a afecta echilibrele macroeconomice. Prima concluzie a acestei analize este că salariul minim brut pe ţară pentru anul 2020 creşte”, a declarat Ionel Dancă, marţi, într-o conferinţă de presă la finalul reuniunii Consiliul Naţional Tripartit pentru Dialog Social.

ACTUALIZARE Creșterea salariului minim net – bani în mână pe care îi vor primi românii care au salariul minim – ar fi de 83 de lei. Este vorba despre acea creștere de 7,2 la sută de care premierul vorbea săptămâna trecută, creștere care se aplică la salariul brut, dar după ce scădem și impozitele și contribuțiile, rămâne o creștere de 83 de lei, care ar trebui resimțită de 1,4 milione de români care primesc salariul minim în acest moment.

Pe lângă acest scenariu există alte două care presupun corectarea acestui procent rezultat din creșterea inflației  și din creșterea indicelui de productivitate în funcție de alți indicatori economici în funcție de creșterea economică sau în funcție de șomaj.

Dacă o creștere economică, în anul în care se acordă acestă creștere a salariului minim, ar fi mai mare de 0,5 la sută față de anul precedent atunci și salariul minim va crește mai mult decât procentul rezultat din inflație și productivitate.

De asemenea dacă am avea o  recesiune, o scădere a PIB, am asista la o scădere a procentului de creștere a salariului minim.

Dacă se ia în considerare al treilea scenariu, cel în care contează șomajul, dacă avem o rată a șomajului scăzută creșterea salariului minim va fi ceva mai mică.

În privința salariului minim pentru cei cu studii superioare și cei din construcții, potrivit unor informații pe surse, ar urma să fie înghețate la valoarea actuală.

ACTUALIZARE Premierul Ludovic Orban a declarat, marți, în deschiderea ședinței de guvern că în ultimii cinci ani creșterea salariului minim s-a făcut pe baza de voința a guvernului nu pe bază de considerente economice.

Declarații ale premierului:

Creșterea salariului minim trebuie să aibă ca obiectiv, ca cei care lucrează pe salariul minim, aproximativ 1, 3 milioane de salariați, sa beneficieze de o creștere care să aibă la bază niște elemente de care trebuie să ținem cont: profitabilitatea firmelor

Pe baza analizei noastre, cei mai mulți angajați pe salariul minim, aproximativ 220 de mii de salariați,- 15, 63%, sunt în comerțul cu amănuntul, pe locul doi cei din transporturi terestre, iar pe locul trei cei din pază și protecție (…) Rata profitabilității în aceste domenii este 4,3 – 3,7- 5,7.

Prin creșterea salariului minim am încercat să nu afectăm foarte mult rata profitabilității în aceste domenii de activitate. Dacă trecem pe pierderi aceste domenii, le facem un rău angajaților respectivi.  Trebuie să ținem cont și de un alt factor. În ultimii ani, politica economică s-a bazat pe o stimulare a creșterii economice pe consum, prin creșterea artificială a cererii. Orice stimul suplimentar care să ducă la o creștere a cererii care nu are o acoperire în creșterea volumului de produse și servicii produse în plan intern poate să ducă la efecte negative, să accentueze și mai mult dezechilibrul balanței comerciale, care ar putea ajunge la 18 miliarde de euro, pe de altă parte creșterea salariului minim să fie un stimul inflaționist. Companiile pentru a crește profitabilitatea să crească prețul produselor.

Analiza de impact a creșterii salariului minim

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

China crește exporturile. Economia din întreaga lume se zdruncină

Analiza. Europa vs Statele Unite. Care economie este mai performantă