Trei răniţi într-un accident provocat de un şofer care nu a oprit la semnalele poliţiştilor, pe o stradă din Mediaș

Control politie
Control politie
18 iulie 2022, 09:15

„În municipiul Mediaş, pe strada Gării, în timp ce acţionau pe linia prevenirii şi combaterii încălcării regimului legal de viteză, poliţiştii Biroului Rutier Mediaş au observat un autoturism care circula cu viteza de 105 km/h. S-a procedat la efectuarea semnalului regulamentar de oprire a autoturismului în cauză, însă conducătorul auto şi-a continuat deplasarea. Poliţiştii medieşeni au urmărit autoturismul pe străzile Lucian Blaga, St. L. Roth, Unirii, Hermann Oberth şi Şoseaua Sibiului, unde conducătorul auto a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un autoturism care circula din sens opus”, se arată într-un comunicat transmis luni de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu.

Poliţiştii au constatat că la volanul autoturismului urmărit se afla un tânăr în vârstă de 26 de ani, din Copşa Mică, din verificările efectuate rezultând că acesta nu deţine dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice. De asemenea, testarea sa alcoolscopică a indicat o valoare de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La volanul celuilalt autoturism se afla un bărbat în vârstă de 31 de ani, din Mediaş.

„În urma coliziunii a rezultat vătămarea corporală a celor doi conducători auto, precum şi a unui pasager din autoturismul condus de medieşean, un tânăr în vârstă de 17 ani, tot din Copşa Mică. Toţi trei au fost transportaţi la spital conştienţi”, precizează reprezentanţii IPJ Sibiu.

Şoferul fugar este cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă, conducere fără permis, respectiv conducere sub influenţa alcoolului.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite