Trei polițiști și un jandarm au fost reținuți pentru că au bătut doi tineri în apropiere de Timișoara

7 decembrie 2017, 13:54

În seara zilei de 22 noiembrie, un echipaj de jandarmi și mai mulți polițiști au organizat un filtru la ieșirea din localitatea Urseni.

Oamenii legii aveau informația că un bărbat suspectat de săvârșirea mai multor jafuri în ultimele luni se îndreaptă spre Timișoara. Ei au oprit un autoturism ce semănă cu cel al suspectului, au scos victimele din mașina și le-au bătut. Celor doi nu li s-ar fi permis să se legitimeze pentru a lămuri confuzia.

Uneia dintre victime i-a fost scoasă splina, iar cealaltă persoana s-a ales cu splina ruptă și mai multe coaste frânte. Sunt și acum în spital.

Polițiștii și jandarmul sunt acuzați de procurori de vătămare corporală, punere în pericol a vieții și săvârșirea de acte de purtare abuzivă cu consecințe grave.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite