Trei pietoni accidentați pe trotuar, în urma unui incident rutier la Galați

6 aprilie 2021, 12:28

Potrivit martorilor accidentul, s-a petrecut din cauza unui șofer în vârsta de 48 de ani care a întors mașina într-un loc nepermis.

În acel moment, șoferul în vârstă de 21 de ani, a încercat să-l evite, a tras de volan, dar a ajuns pe trotuar unde a lovit cele trei victime aflate în fața unui chiosc. Ulterior, șoferul care se presupune că ar fi vinovat, a fugit de la fața locului, dar a fost prins de polițiști, câteva minute mai târziu. El a fost testat, însă nu consumase alcool.

Cele trei victime, două femei și un bărbat, au fost transportate la spitalul de urgență din Galați, unde sunt investigate și urmează ca medicii să stabilească dacă vor rămâne sau nu internate în spital.

Șoferul, care se presupune că ar fi vinovat, s-a ales cu dosar penal pentru vătămare din culpă și fugă de la locul accidentului.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite