Trei membri ai Consiliului Concurenţei au depus jurământul. Klaus Iohannis: Înainte de a trata derapajele, trebuie să educăm şi să prevenim

8 februarie 2017, 15:19

Elena Kleininger, fosta şefă a cancelariei lui Emil Constantinescu în perioada 1996-2000, a fost numită în funcţia de vicepreşedinte, iar Dragoş Constantin Vasile şi Cosmin Belacurencu au devenit consilieri de concurenţă, membri al Plenului Consiliului Concurenţei.

Discursul preşedintelui Klaus Iohannis:

– Astăzi, prin numirea a trei noi membri ai Consiliului Concurenței, instituția dumneavoastră își completează structura de conducere cu forțe proaspete, care se vor pune în slujba politicii privind concurența, în slujba unui mediu de afaceri competitiv, pentru a proteja concurența și nu concurenții. Numai astfel economia de piață concurențială își va dezvălui pe deplin beneficiile.

– România are nevoie de o economie de piață consolidată, în care rolul autorităților de reglementare e deopotrivă constructiv și educativ, nu doar, sau neapărat, punitiv.

– Astăzi piețele sunt realități complexe, cu determinări instituționale aflate într-o continuă dinamică. Tocmai de aceea, înainte de a trata derapajele de la politica de concurență, trebuie să încercăm, totodată, să educăm și să prevenim.

– Pe lângă resurse, capital și forță de muncă, educația economică este poate cel mai important activ al unei economii competitive.

– În democrație și în economia de piață, fiecare va fi respectat atunci când nimeni nu este personal favorizat, fie că ne referim la cetățean, ca reper al oricărei politici publice, fie că ne referim la mediul de afaceri, la investitori și întreprinzători, români sau străini. Mediul de afaceri românesc are nevoie de un Consiliu al Concurenței puternic, echilibrat, cu viziune și vocație în favoarea economiei de piață.

– În acest sens, sper ca structura de conducere a Consiliului Concurenței să fie completată, cât de curând, cu toate mandatele prevăzute de legea de funcționare, astfel încât instituția dumneavoastră să aibă toate motoarele turate pentru îndeplinirea rolului său instituțional.

– Adresez felicitări noilor membri ai Consiliului Concurenței pentru intrarea în exercițiul mandatului de membru al Consiliului Concurenței! Felicit Consiliul Concurenței și transmit încurajări și susținere pentru rolul complex pe care această instituție îl are de îndeplinit!

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă