Trei familii din Prahova petrec Paștele în containere, după ce alunecările de teren le-ai distrus gospodăriile

6 aprilie 2018, 19:59

Nea Nicolae a trecut prin multe în șapte decenii de viață, dar nu s-a gândit că va ajunge să petreacă Paștele într-un container metalic. În urmă cu câteva săptămâni casa în care locuia cu soția și cei trei fii s-a rupt în două după ce pământul a luat-o la vale.

Blestemul pământului a afectat și alte familii. Trei case sunt distruse iar alte opt vor deveni în curând de nelocuit. Printre ele și locuința familiei Crăciun.

Autoritățile au adus trei module în care vor locui familiile afectate. O soluție provizorie.

Primăria a donat pământul, iar guvernul bani. Așa că sinistrații din Scorțeni speră că în numai câteva luni vor avea un nou cămin.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite