Trei elevi din clasele primare au vandalizat școala din Clejani, județul Giurgiu, pentru că s-au enervat din cauza unei jucării

13 septembrie 2019, 12:15

Motivul pentru care au distrus în proporție de 90 la sută școala? S-au enervat în momentul în care o jucărie a început să cânte. Timp de câteva ore, copiii cu vârste de 7, 9 și 10 ani au vandalizat cinci clase, cancelaria și toaletele.

Ei au distrus o parte din mobilier, au aruncat jucării, cărți, caiete și au rupt ușile. Copiii au fost descoperiți de femeia de serviciu. Doi dintre ei făceau duș. Primarul comunei susține că acum se lucrează, iar școala va fi redeschisă luni.

„Dintre cei trei, unul învață la altă școală. Au intrat pe un geam în școală. Asta după ce au tăiat plasa de la gard. Au distrus tot. Așa au zis, că unul dintre ei, e clasa a II-a, s-a enervat când era la ore din cauza unei jucării muzicale și au venit să distrugă jucăria. Nu avem pază. Școala e lângă Primărie”, a declarat primarul comunei Clejani, Florin Nidelea.

„Măsuri nu au luat încă. E dosar penal, aşteptăm să vedem cum se rezolvă, dar sunt minori (…) Familiile lor sunt alături de noi acum, ne ajută la curățenie, regretă și ei ce s-a întâmplat”, a afirmat Florin Nidelea.

Între timp, şcoala, în care învaţă aproximativ 150 de elevi şi preşcolari, a fost închisă timp de două zile.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite