Trei dintre românii diagnosticați cu virusul Covid-19 s-au vindecat

Coronavirus
Coronavirus
5 martie 2020, 16:40

Potrivit Grupului de comunicare strategică, cei trei au fost declarați vindecați după ce două teste efectuate la intervale de 24 de ore au avut rezultat negativ.

„Cele două persoane, declarate vindecate la Timișoara, vor rămâne sub supraveghere medicală până în momentul externării lor”, a anunțat Grupul de comunicare strategică.

În acest moment, în România mai sunt internați 3 pacienți diagnosticați cu noul coronavirus în centre medicale specializate în tratarea bolilor infecțioase din Timișoara, Cluj-Napoca și Iași. Starea de sănătate a acestora este stabilă, iar evoluția lor este monitorizată permanent de personal medical.

În țară se află în carantină 35 persoane, pentru alte 11.731 de persoane fiind dispusă măsura auto-izolării la domiciliu.

Grupului de comunicare strategică a mai anunțat că până joi au fost prelevate și analizate 657 de probe de la persoanele care au sosit în România din zone afectate sau de la persoanele care au intrat în contact cu pacienți confirmați cu acest virus. Dintre acestea, 651 au ieșit cu rezultat negativ, adică persoanele de la care au fost prelevate mostrele analizate nu sunt infectate cu virusul.

Sursa: Mediafax

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite