Trei copii din Căldărăști, județul Buzău, sunt suspectați de uciderea unui bărbat de 81 de ani

25 martie 2023, 14:49

Nenorocirea a ieșit la iveală ieri dimineață, cînd trupul bătrânului a fost descoperit într-o vie de la marginea satului Căldărăști, din județul Buzău. Pe trupul bărbatului, anchetatorii au găsit urme de violență, dar și semne la încheieturi, care sugerau că acesta a fost legat. Polițiștii au început imediat cercetările și au stabilit ca suspecți trei minori. Ei provin din familii monoparentale și se aflau în evidența asistenților sociali.

Ion Ștefan, director Direcția de Asistență Socială Pogoanele: Sunt beneficiari de prestații sociale, respectiv ajutor social și alocație de susținere familială. Probleme în general ei nu au creat, probleme majore, însă au mai fost mici probleme pe la școală.

Băieții vor fi expertizați psihiatric și asistați de un psiholog de la Direcția pentru Protecția Copilului.

Dan Antonescu, expert criminalist: Când ai de a face cu un singur părinte, e greu să mai supraveghezi tânărul. Teribilismul acesta adolescentin, anturajul. Unii dintre tineri nu sunt acceptaţi în anume medii ale lor pentru că nu fac ceea ce fac ceilalţi: nu fumează, nu beau alcool, nu se droghează. Pentru a nu fi marginalizați, ajung să facă şi gesturi pe care altfel poate că nu le-ar fi făcut.

Locuitorii din sat sunt șocați de ceea ce s-a întâmplat.

Minorii suspectați de crimă vor fi audiați în prezența procurorului, după ce va fi finalizată necropsia.

Dan Antonescu, expert criminalist: Infractorii minori sunt pedepsiţi într-un fel aparte. Cei până la 14 ani nu răspund sub nicio formă din punct de vedere penal. Doi dintre cei trei nu vor fi traşi la răspundere niciodată pentru ceea ce au făcut acum.

Dacă se va constata că băiatul de 15 ani a acționat cu discernământ în presupusa faptă, el va fi internat într-un centru de minori.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite