Trei copii cu vârste cuprinse între 2 și 6 ani au murit într-un incendiu produs într-o locuință din sectorul 5 al Capitalei. Patul în care micuții dormeau a ars complet

31 ianuarie 2023, 08:43

ACTUALIZARE Mama celor trei frați care au murit intoxicați în camera în care dormeau e cercetată pentru omor din culpă. Aproape 12 ore a fost audiată șI, în această seară, a fost lăsată să plece acasă. La Poliția Capitalei au ajuns tatăl copiilor și alte rude.

ACTUALIZARE Sunt opt ore de când mama copiilor este la Poliția Capitalei, între timp a ajuns și tatăl copiilor, care se afla la muncă, în Germania, a transmis Ilinca Nazarie, pentru Ora de Știri. Potrivit unor surse judiciare, copilul cel mare, un băiat de 6 ani, este cel care s-ar fi jucat cu bricheta și ar fi aprins focul.

––––––––––––––––––––––––––––––––-

În jurul orei 5.30 dimineață, printr-un apel la 112, pompierii au fost chemați să intervină la un incendiu din Sectorul 5, pe strada Surduc. Au ajuns rapid, dar a fost prea târziu pentru cei trei copii care se aflau în casă. Flăcările erau deja stinse. Iar frații de 2, 3 și 6 ani nu au mai putut fi resuscitați.

Cei trei copii s-ar fi jucat cu o brichetă, de aici ar fi pornit focul, spun surse din anchetă.

Vecinii au auzit dimineață strigătele disperate ale mamei.

Vecinii povestesc că mama și cei trei copii stăteau cu chirie de câțiva ani în anexa unei case. Și spun că tânăra este respectuoasă, liniștită și că își îngrijea bine copiii. Vara cei mici se jucau prin curte.

La locul incendiului au intervenit 4 ambulanțe SMURD, 3 autospeciale de stingere și un echipaj pentru descarcerare.

Lt-col. DANIEL VASILE, purtător de cuvânt ISU București – Ilfov: Primele echipaje de intervenţie ajunse la caz au constatat că incendiul era deja stins şi că se manifestase într-o încăpere, la un pat.

Mama copiilor, aflată în stare de șoc, a fost audiată de polițiștii de la Omoruri, care au deschis dosar penal pentru ucidere din culpă.

––––––––––––––––––––––––––––––-

ACTUALIZARE: Cei trei copii s-ar fi jucat cu o brichetă și că acesta ar fi fost sursa focului. Mama lor nu se afla acasă în momentul producerii incendiului.

Polițiștii de la Serviciul Omoruri din Capitală au încheiat cercetarea la fața locului, iar mama celor trei copii a fost dusă la audieri după ce a stat de vorbă cu anchetatorii.

Reprezentanții IML au ridicat trupurile celor trei copii și urmează să facă autopsia.

Familia locuia cu chirie în imobilul unde s-a produs tragedia, copiii erau bien îngrijiți, iar tatăl lor muncea în Germania.

–––––––

Pompierii au fost chemaţi să intervină de urgenţă, dar în momentul în care au ajuns acolo, incendiul era aproape stins.

Salvatorii au găsit la fața locului un copil decedat, iar pentru ceilalţi doi au fost făcute manevre de resuscitare, însă în zadar. Copiii aveau vârste cuprinse între doi și șase ani.

„În această dimineaţă, în jurul orei 5,35, am fost solicitaţi să intervenim pentru stingerea unui incendiu produs la o locuinţă din strada Surduc, Sectorul 5”, informează un comunicat al Biroului de presă al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov (ISUBIF).

Primele echipaje de intervenţie ajunse la caz au constatat că incendiul era deja stins şi că se manifestase la un pat.

Au acţionat patru ambulanţe SMURD, trei autospeciale de stingere şi un echipaj pentru descarcerare.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă