Tratat cu indiferență de autoritățile din România, profesorul clujean închis de aproximativ 7 ani în China intră în greva foamei. Românul este reținut pentru un prejudiciu de 80 de dolari

Marius Balo
Marius Balo
11 noiembrie 2020, 12:30

„În ultima conversație telefonică avută cu Marius, la începutul acestei luni, mi-a comunicat că recurge la această metodă extremă de protest, datorită nepăsării și ignoranței autorităților române față de cauza sa”, afirmă Ioan Felecan, singura rudă în viață a lui Marius Balo.

Curtea de Apel Cluj a dispus în octombrie 2019 transferul lui Marius Balo într-un penitenciar din România.

Din luna octombrie autoritățile române nu au făcut nimic în vederea transferării acestuia, arată Eugen Iordăchescu, avocatul lui Marius Balo.

„Din luna octombrie 2019 de când Curtea de Apel Cluj a recunoscut hotărârea de condamnare și până în luna martie 2020 de când s-a declanșat pandemia de CVID-19, autoritățile competente au avut timp suficient pentru transferarea în România a cetățeanului român Marius Balo. Soluții au fost și sunt cu siguranță, este nevoie doar de bună-voință. Statul român trebuie să-și facă datoria față de cetățeanul român Marius Balo și să-l aducă urgent în țară, indiferent de costurile pe care această procedură le-ar impune. Decizia lui Marius de a intra în greva foamei este extremă! În condițiile în care se află închis în China, greva foamei înseamnă condamnarea la moarte“, spune Eugen Iordăchescu.

Marius Balo s-a stabilit în China în 2010, fiind angajat ca expert în cadrul Grupului de Tehnologie şi Educaţie XinDongFang din Beijing. Din 2013, românul a ocupat postul de profesor la Universitatea Renmin din Beijing. Ulterior, clujeanul a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru o faptă cu un presupus prejudiciu de 80 de dolari.

„Procurorii chinezi au susţinut că Marius Balo a primit 80 de dolari de la cetăţeni chinezi, fără ca acesta să ştie că suma provenea din comiterea unei infracţiuni. În exact aceeaşi situaţie s-a aflat şi un cetăţean britanic, care primise aceeaşi sumă de bani, dar care a fost eliberat fără să petreacă vreo zi în închisoare, în urma intervenţiei eficiente a Ambasadei Marii Britanii în China. Situaţia românului a fost însă radical diferită, în loc de victimă a infractorilor chinezi, a fost considerat chiar el un infractor”, explica avocatul clujean.

 

 

 

sursa mediafax

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

China crește exporturile. Economia din întreaga lume se zdruncină

Paranoia lui Xi Jinping transformă China într-o țară izolată

Analiză The Economist: Paranoia lui Xi Jinping transformă China într-o țară izolată