Tratament vital întrerupt la Spitalul Municipal Timişoara. Pacienții nu au mai făcut radioterapie: nu există aviz de la CNCAN pentru accelerator

19 septembrie 2019, 20:38

Acceleratorul liniar a fost oprit după o adresă de la CNCAN. Comisia pentru Controlul Activităţilor Nucleare a constatat că nu erau îndeplinite condiţiile cerute de lege pentru funcţionarea echipamentelor în condiţii de siguranţă nucleară. Şi a cerut măsuri.

Spitalul a trimis la CNCAN dosarul pentru prelungirea autorizaţiei de funcţionare a acceleratorului liniar în luna mai. La începutul lui iulie, comisia a constatat, între altele, că un panou de radioprotecţie nu era întreg. Dar, cel mai important, spitalul nu mai avea angajat un expert fizician medical, autorizat CNCAN, fără de care radioterapia e de neconceput.

România are doar 28 de experţi autorizaţi CNCAN pentru toate unităţile de stat şi private care fac radioterapie. Mult prea puţini.

Spitalul din Timişoara tocmai a găsit unul care să lucreze cu timp parţial. Şi a refăcut documentaţia. Aşa că, săptămâna viitoare, ar putea relua tratamentele vitale. Se pot recupera fără riscuri, dacă sunt doar câteva zile de întrerupere, spun medicii.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite