Traseul celor mai cunoscute mânăstiri din județul Cluj

30 august 2019, 11:26

Aceasta din urmă are o puternică încărcătură spirituală dar și istorică, pentru că mânăstirea a fost ridicată lângă mormântul voievodului Mihai Viteazul, în amintirea acestuia. Coroanele pe care le vedeți au fost depuse pe 9 august, când aici a fost organizată o impresionantă slujbă de pomenire.

Istoria ne spune că pe data de 9 august 1601 domnitorul a fost ucis chiar pe această câmpie aflată lângă municipiul Turda.

În amintirea acestuia a fost ridicat acest monument înalt de 16 metri, care datează din anul 1977. Înainte a existat o troiță din lemn care a fost realizată la dorința Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria, în anul 1919.

Acum troița nu mai este aici, dar poate fi vizitată la muzeul de istorie din Turda.

Ei bine, Mânăstirea Mihai Vodă a fost construită lângă mormântul domnitorului în anul 2001, iar turiștii care au vizitat și alte lăcașe de cult vor observa că mânăstirea este identică cu Biserica Mihai Voda ridicată la București de către Mihai Viteazul.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

Trei vești proaste despre vacanțele de anul acesta

România a pierdut un milion de turiști străini, în ultimii patru ani